Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzile la „Dialectica iluminismului” de Adorno și Horkheimer reflectă un amestec de admirație pentru viziunile sale profunde asupra capitalismului, culturii și iluminismului, alături de critici privind stilul de scriere, complexitatea și problemele de traducere în unele ediții. Mulți recenzenți subliniază necesitatea unei pregătiri filosofice pentru a înțelege pe deplin argumentele textului, în timp ce alții deplâng obscuritatea și proza dificilă a acestuia. Cartea este considerată o lucrare fundamentală în teoria critică, generând respect pentru critica sa la adresa gândirii iluministe și relevanța sa în societatea contemporană.
Avantaje:Critici profunde și pătrunzătoare ale capitalismului, iluminismului și industriei culturale.
Dezavantaje:Importanță istorică semnificativă și relevanță pentru discuțiile filosofice moderne.
(pe baza a 45 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Dialectic of Enlightenment
Conținutul cărții:
Dialectica Iluminismului este, fără îndoială, cea mai influentă publicație a Școlii de Teorie Critică de la Frankfurt. Scrisă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și difuzată privat, ea a apărut într-o ediție tipărită la Amsterdam în 1947. "Ceea ce ne-am propus să facem", scriu autorii în Prefață, "a fost nimic mai puțin decât să explicăm de ce omenirea, în loc să intre într-o stare cu adevărat umană, se scufundă într-un nou tip de barbarie".
Cu toate acestea, lucrarea merge mult dincolo de o simplă critică a evenimentelor contemporane. Evoluțiile istorice îndepărtate, într-adevăr, nașterea istoriei occidentale și a subiectivității înseși din lupta împotriva forțelor naturale, așa cum sunt reprezentate în mituri, sunt conectate într-un arc larg la cele mai amenințătoare experiențe ale prezentului.
Cartea constă în cinci capitole, la prima vedere fără legătură între ele, împreună cu o serie de note mai scurte. Diferitele analize se referă la fenomene precum detașarea științei de viața practică, morala formalizată, natura manipulatoare a culturii divertismentului și o structură comportamentală paranoică, exprimată într-un antisemitism agresiv, care marchează limitele iluminismului. Autorii percep un element comun în aceste fenomene, tendința de autodistrugere a criteriilor directoare inerente gândirii iluministe de la început. Folosind analize istorice pentru a elucida prezentul, ei arată, pe fondul unei preistorii a subiectivității, de ce teroarea național-socialistă nu a fost o aberație a istoriei moderne, ci a fost adânc înrădăcinată în caracteristicile fundamentale ale civilizației occidentale.
Adorno și Horkheimer consideră că autodistrugerea rațiunii occidentale este întemeiată pe o dialectică istorică și fatală între dominația naturii externe și a societății. Ei urmăresc iluminismul, care a separat aceste sfere, până la rădăcinile sale mitice. Iluminismul și mitul, prin urmare, nu sunt opusuri ireconciliabile, ci calități mediate dialectic ale vieții reale și intelectuale. "Mitul este deja iluminarea, iar iluminarea revine la mitologie". Acest paradox este teza fundamentală a cărții.
Această nouă traducere, bazată pe textul din ediția completă a operelor lui Max Horkheimer, conține variante textuale, comentarii asupra acestora și o discuție editorială despre poziția acestei lucrări în dezvoltarea teoriei critice.
