Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzile la „Dialectica iluminismului” de Theodor Adorno și Max Horkheimer evidențiază importanța acesteia ca lucrare filosofică critică care pune în discuție ipotezele gândirii iluministe și ale capitalismului. Deși mulți recenzenți îi apreciază profunzimea și relevanța, ei semnalează, de asemenea, probleme legate de traducerea și prezentarea materialului.
Avantaje:⬤ Oferă critici profunde ale iluminismului și capitalismului.
⬤ Analiza pătrunzătoare a fenomenelor culturale și a ideologiei.
⬤ Importantă pentru cercetătorii în filosofie, studii culturale și teorie critică.
⬤ Stil de scriere captivant, în special în anumite secțiuni.
⬤ Relevant și aplicabil problemelor sociale contemporane.
Dezavantaje:⬤ Text dens și provocator, care necesită o lectură atentă.
⬤ Unii recenzenți au considerat stilul de scriere condescendent sau prea complex.
⬤ Probleme legate de traducere (de exemplu, limbi netraduse și legături slabe între notele de subsol).
⬤ Versiunea Kindle a fost criticată pentru formatarea slabă și referințele fără legături.
⬤ Unii recenzenți au considerat că lipsește sprijinul empiric riguros pentru afirmațiile sale.
(pe baza a 45 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Dialectic of Enlightenment
Conținutul cărții:
Dialectica Iluminismului este, fără îndoială, cea mai influentă publicație a Școlii de Teorie Critică de la Frankfurt. Scrisă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și difuzată privat, ea a apărut într-o ediție tipărită la Amsterdam în 1947. Ceea ce ne-am propus să facem, scriu autorii în Prefață, nu a fost altceva decât să explicăm de ce omenirea, în loc să intre într-o stare cu adevărat umană, se afundă într-un nou tip de barbarie.
Cu toate acestea, lucrarea merge mult dincolo de o simplă critică a evenimentelor contemporane. Evoluțiile istorice îndepărtate, într-adevăr, nașterea istoriei occidentale și a subiectivității înseși din lupta împotriva forțelor naturale, așa cum sunt reprezentate în mituri, sunt conectate într-un arc larg la cele mai amenințătoare experiențe ale prezentului.
Cartea constă în cinci capitole, la prima vedere fără legătură între ele, împreună cu o serie de note mai scurte. Diferitele analize se referă la fenomene precum detașarea științei de viața practică, morala formalizată, natura manipulatoare a culturii divertismentului și o structură comportamentală paranoică, exprimată într-un antisemitism agresiv, care marchează limitele iluminismului. Autorii percep un element comun în aceste fenomene, tendința de autodistrugere a criteriilor directoare inerente gândirii iluministe de la început. Folosind analize istorice pentru a elucida prezentul, ei arată, pe fondul unei preistorii a subiectivității, de ce teroarea național-socialistă nu a fost o aberație a istoriei moderne, ci a fost adânc înrădăcinată în caracteristicile fundamentale ale civilizației occidentale.
Adorno și Horkheimer consideră că autodistrugerea rațiunii occidentale este întemeiată pe o dialectică istorică și fatală între dominația naturii externe și a societății. Ei urmăresc iluminismul, care a separat aceste sfere, până la rădăcinile sale mitice. Prin urmare, iluminarea și mitul nu sunt opusuri ireconciliabile, ci calități mediate dialectic ale vieții reale și intelectuale. Mitul este deja iluminarea, iar iluminarea revine la mitologie. Acest paradox este teza fundamentală a cărții.
Această nouă traducere, bazată pe textul din ediția completă a operelor lui Max Horkheimer, conține variante textuale, comentarii asupra acestora și o discuție editorială despre poziția acestei lucrări în dezvoltarea teoriei critice.
