Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o analiză provocatoare, dar plină de satisfacții, a „Dialecticii negative” a lui Adorno prin prisma diferitelor figuri filosofice, în special Kant și Hegel. O'Connor își propune să aprofundeze înțelegerea cititorului asupra contribuțiilor lui Adorno la filosofie, în special în ceea ce privește dinamica experienței.
Avantaje:Expertiza autorului oferă o analiză clară și aprofundată a unor idei complexe. Ea contracarează concepțiile greșite comune cu privire la semnificația filosofică a lui Adorno și încurajează o conștientizare mai profundă a relațiilor subiect-obiect în filosofie.
Dezavantaje:Materialul este exigent și s-ar putea să nu fie potrivit pentru cei care caută un text introductiv pe această temă.
(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Adorno's Negative Dialectic
Conținutul cărții:
Preocupările pur filosofice ale dialecticii negative a lui Theodor W. Adorno ar părea să fie departe de concretețea teoriei critice; filosofia lui Adorno ia în considerare poate cel mai tradițional subiect al filosofiei pure, structura experienței, în timp ce teoria critică examinează aspecte specifice ale societății.
Însă, după cum demonstrează Brian O'Connor în această interpretare extrem de originală a filosofiei lui Adorno, dialectica negativă poate fi considerată drept fundamentul teoretic al reflexivității sau al raționalității critice cerute de teoria critică. Adorno, susține O'Connor, este angajat în concretizarea filosofiei: teza sa a non-identității încearcă să arate că realitatea nu este reductibilă la aparențe. Aceasta pune bazele criticii concrete aplicate a aparențelor, care este esențială pentru posibilitatea teoriei critice.
Pentru a explica contextul în care operează filosofia lui Adorno - tradiția filosofiei germane moderne, de la Kant la Heidegger - O'Connor examinează în detaliu ideile acestor filosofi, precum și diferențele autodefinitoare ale lui Adorno față de aceștia. O'Connor discută despre Georg Luc cs și influența teoriei sale protocritice asupra gândirii lui Adorno; elementele idealismului german al lui Kant și Hegel însușite de Adorno pentru teoria sa a medierii subiect-obiect; prioritatea obiectului și agenția subiectului în epistemologia lui Adorno; și criticile importante ale lui Adorno la adresa lui Kant și a fenomenologiei lui Heidegger și Husserl, critici care luminează conceptele-cheie ale lui Adorno și dezvăluie construcția sa de teorie critică printr-un angajament cu problemele filosofiei.
