Distrugătoare de tun ale Marinei SUA 1945-88: De la clasa Fletcher la clasa Forrest Sherman

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o prezentare cuprinzătoare a distrugătoarelor Marinei SUA în timpul tranziției de la al Doilea Război Mondial la Războiul Rece, detaliind diverse clase, modificări și contextul istoric. Este bine documentată și include o varietate de ilustrații, ceea ce o face o resursă valoroasă atât pentru entuziaști, cât și pentru studenții istoriei navale.

⬤ Bine documentată și informativă
⬤ include ilustrații bune
⬤ detalii substanțiale despre clasele și modificările distrugătoarelor
⬤ un plus valoros pentru colecționari și cei interesați de istoria militară
⬤ prezentată într-o manieră ușor de înțeles.

Este posibil să existe informații limitate despre anumite experimente nereușite; unele recenzii notează că este un ghid mai de bază, care ar putea să nu-i satisfacă pe cei care caută o explorare exhaustivă.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

US Navy Gun Destroyers 1945-88: Fletcher Class to Forrest Sherman Class

Conținutul cărții:

O istorie ilustrată a carierelor îndelungate din timpul Războiului Rece ale ultimelor distrugătoare cu tunuri ale Marinei SUA, de la clasa Fletcher modernizată din al Doilea Război Mondial la clasa Forrest Sherman.

Cele mai bune distrugătoare americane din al Doilea Război Mondial au avut cariere surprinzător de lungi în Războiul Rece și în era rachetelor. Clasa Fletcher, formată din 175 de nave, a fost cea mai mare clasă de distrugătoare a Marinei SUA construită vreodată, iar majoritatea au fost modernizate după cel de-al Doilea Război Mondial. Câteva au fost transformate în escorte ASW (Anti-Submarine Warfare), iar unul a fost chiar transformat în primul distrugător cu rachete ghidate al Marinei SUA. Multe distrugătoare din clasa Sumner au fost, de asemenea, menținute în serviciu, ultimul fiind scos din uz în 1973.

Clasa Gearing a fost clasicul distrugător de război al Marinei SUA care a avut o a doua carieră în Războiul Rece, unele fiind modificate în nave de pichetare, iar altele în escorte ASW. Nouăzeci și cinci au fost modernizate extensiv în cadrul programului Fleet Modernization and Rehabilitation (FRAM), care le-a permis să servească până în 1980. Majoritatea acestor nave au intrat apoi în serviciul unor armate străine.

Cu toate acestea, povestea distrugătoarelor de tunuri din Războiul Rece nu este doar una a relicvelor celui de-al Doilea Război Mondial. Puse în funcțiune în anii 1950, cele 18 nave din clasa Forrest Sherman au fost ultimele distrugătoare cu tunuri ale Marinei SUA și au fost considerate a fi vârful de lance al proiectării distrugătoarelor cu tunuri ale Marinei SUA. Mai târziu în cariera lor, majoritatea au fost modernizate pentru războiul ASW și antiaerian. Clasa Norfolk, practic necunoscută, a fost inițial construită ca lider al distrugătoarelor și maximizată pentru ASW, dar doar două au fost modernizate, iar celelalte trei au fost retrase din activitate mai devreme. Multe dintre aceste nave, cum ar fi USS Edson, Cassin Young și Turner Joy, supraviețuiesc și astăzi ca nave de muzeu.

Folosind ilustrații de pe scenele de luptă, ilustrații detaliate și fotografii, această carte explorează carierele, modernizările și rolurile tuturor acestor nerecunoscute stalwarts din Războiul Rece, ultimele distrugătoare de tun ale Marinei SUA.