Dolly

Recenzii ale cititorilor

Recenziile la „Dolly”, sau „A Family Romance”, de Anita Brookner arată o recepție mixtă, subliniind portretul nuanțat al relațiilor și al singurătății și criticând în același timp stilul de scriere și dezvoltarea personajelor. Mulți au găsit convingătoare construcția personajelor și perspectivele lui Brookner asupra dinamicii familiale, în timp ce alții s-au luptat cu ritmul narațiunii și cu portretizarea personajelor sale.

⬤ Anita Brookner a lăudat foarte mult dezvoltarea personajelor, prezentând relații și emoții complexe.
⬤ Romanul explorează teme profunde ale familiei, iubirii și singurătății, rezonând cu cititorii la un nivel personal.
⬤ Stilul de scriere, deși polarizat, este descris ca fiind complex și bogat de către cei care îl apreciază.
⬤ Finalul este considerat puternic și provocator, legând în mod eficient temele poveștii.

⬤ Unii cititori au considerat că stilul de scriere este sec și neatractiv, ceea ce a condus la o experiență de lectură dificilă.
⬤ Personajele sunt descrise ca fiind descurajante sau neplăcute, ceea ce face dificilă pentru unii conectarea cu povestea.
⬤ Ritmul este criticat, în special la început, ceea ce îi poate descuraja pe cititori înainte de a ajunge la o concluzie mai de impact.
⬤ Câțiva recenzenți și-au exprimat dezamăgirea, considerând că cartea nu merită efortul de a fi citită.

(pe baza a 14 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

În romanul său superb de reușit, Anita Brookner dovedește că este cea mai profundă observatoare a vieții femeilor, punând întrebări despre identitatea feminină și dorință cu un stil care transmite o plăcere aproape senzuală.

Din momentul în care Jane Manning o întâlnește pentru prima dată pe mătușa ei, Dolly, este deopotrivă fascinată și îngrozită. În timp ce Jane este plină de tact și timidă, Dolly este extravagantă și egoistă fără regrete, o cunoscătoare a lucrurilor frumoase, o exploatatoare a oamenilor bogați.

Dar, pe măsură ce cerințele familiei le aduc împreună pe Jane și Dolly, Brookner ne arată că putem ajunge să iubim oameni pe care nu ne putem convinge să-i plăcem - și că acest paradox face ca dragostea să fie cu atât mai prețioasă și mai miraculoasă.