'Două suflete vai': Cele două personalități ale lui Jung și crearea psihologiei analitice

Recenzii ale cititorilor

Cartea aprofundează complexitatea celor două personalități ale lui Jung, analizând interacțiunea dintre ele și provocând conceptele junghiene consacrate. Cartea este lăudată pentru profunzimea și claritatea sa, invitând cititorii într-o explorare nuanțată a operei lui Jung.

Cartea este bine scrisă și accesibilă, oferind o viziune sofisticată și echilibrată a teoriilor lui Jung. Ea aduce în atenție aspecte trecute cu vederea ale vieții și operei lui Jung, în special în ceea ce privește influența femeilor, și provoacă cititorii să ia în considerare o perspectivă mai relațională.

Cartea poate duce la incertitudini întunecate, deoarece explorarea de către autor a ideilor lui Jung poate destabiliza unele concepte fundamentale, lăsând potențial cititorii să pună la îndoială teoriile stabilite fără rezoluții clare.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

'Two Souls Alas': Jung's Two Personalities and the Making of Analytical Psychology

Conținutul cărții:

În memoriile sale, Memorii, vise, reflecții, Carl Jung ne spune că, în copilărie, a avut experiența de a poseda două personalități. "Două suflete vai" este prima carte care sugerează că experiența lui Jung cu privire la dinamica dificilă dintre aceste două personalități nu numai că informează principiile de bază din spatele dezvoltării modelului psihologic al lui Jung, dar subliniază teoria și practica psihologiei analitice în ansamblu.

Mark Saban a sugerat că ceea ce Jung a preluat din experiența sa de diviziune interioară a fost principiul conform căruia sănătatea psihologică depinde de evitarea unilateralității - un precept care stă la baza noțiunii fundamentale de individuație a lui Jung. În practică, acest proces necesită din nou și din nou ca orice poziție, abordare sau credință unilaterală să fie pusă în tensiune cu o poziție "opusă" conflictuală, pentru a se putea ajunge la o a treia poziție care transcende ambele poziții anterioare.

În a doua parte a cărții, Saban preia acest principiu și îl folosește pentru a realiza o critică internă a psihologiei analitice, așa cum este ea consacrată în Operele complete lui Jung. El sugerează că, în anumite domenii, unilateralitatea personală a lui Jung - în special tendința sa persistentă de a acorda prioritate dimensiunii interioare a muncii psihologice și de a minimaliza sau ignora dimensiunea exterioară - a subminat capacitatea lui Jung de a urma pe deplin "logica" celor două personalități. Saban susține că, în consecință, psihologia analitică nu a reușit să găsească o poziție din care să se poată angaja în mod creativ în chestiuni politice, sociale și istorice.

Această carte deschide o nouă direcție pentru psihologia post-jungiană și indică unele modalități prin care, urmând logica celor două personalități, unilateralitatea care a umbrit mult timp psihologia jungiană poate începe să fie corectată.