Ebola: Cum a ajutat știința poporului să pună capăt unei epidemii

Recenzii ale cititorilor

Cartea examinează aspectele sociale și antropologice ale epidemiei de Ebola, concentrându-se în special pe epidemia din 2014-2015 din Africa de Vest. Deși oferă o perspectivă valoroasă asupra practicilor culturale și a răspunsurilor comunității, cartea este criticată pentru inexactitățile faptice, redactarea slabă și lipsa de rigoare științifică.

Cartea oferă perspective informative asupra ramificațiilor sociale ale epidemiei de Ebola, subliniind importanța înțelegerii practicilor culturale în abordarea crizelor de sănătate. Ea subliniază nevoia de integrare între cunoștințele culturale și abordările științifice în răspunsul la epidemii.

Scrierea este afectată de erori factuale și de o organizare greoaie, ceea ce o face dificil de citit. Autorului îi lipsește expertiza clinică sau epidemiologică, ceea ce conduce la neînțelegeri cu privire la îngrijirea Ebola. Mulți recenzenți consideră cartea dezorganizată și prea teoretică, ceea ce diminuează perspectivele sale practice.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Ebola: How a People's Science Helped End an Epidemic

Conținutul cărții:

Pe lista scurtă pentru Premiul Fage și Oliver 2018.

Din decembrie 2013, cea mai mare epidemie de Ebola din istorie a cuprins Africa de Vest, făcând mii de victime în Liberia, Sierra Leone și Guineea. Până la mijlocul anului 2014, comunitatea internațională a fost cuprinsă de isterie. Experții au prezis cu groază că milioane de persoane vor fi infectate în câteva luni și a fost organizat un efort internațional uriaș de control pentru a stăpâni virusul. Cu toate acestea, în mod paradoxal, boala era deja în declin în Africa însăși. Așadar, de ce observatorii externi au înțeles atât de greșit?

Paul Richards se bazează pe vasta sa experiență directă în Sierra Leone pentru a susține că răspunsul panicat al comunității internaționale nu a ținut cont de experiența și bunul simț local. Extrem de important, Richards arată că răspunsul umanitar la boală a fost cel mai eficient în acele zone în care a sprijinit aceste inițiative și că a împiedicat redresarea atunci când a ignorat sau nu a ținut cont de cunoștințele locale.