Elocvența tăcerii: Înțelepciune surprinzătoare în poveștile vidului

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Thomas Moore, „Elocvența tăcerii”, explorează conceptul profund al vidului printr-o colecție de povestiri concise, reflecții și idei. Cititorii apreciază capacitatea acesteia de a evoca calmul, de a oferi înțelepciune și de a invita la contemplare, ceea ce o face o lectură reconfortantă, potrivită pentru diferite etape ale vieții. Cartea rezonează cu cei care caută o înțelegere mai profundă a tăcerii și a golului în mijlocul haosului vieții moderne.

Cartea este lăudată pentru reflecțiile sale pătrunzătoare și liniștitoare asupra vidului, pentru povestirile captivante și pentru capacitatea sa de a crea spațiu pentru contemplare. Cititorii se bucură de narațiunile multistratificate care oferă profunzime, rămânând în același timp accesibile. Capitolele scurte o fac ușor de citit, iar mulți consideră că este îmbucurător să o reviziteze în mod regulat pentru noi perspective.

Unii cititori pot considera comentariile inutile uneori, preferând să absoarbă direct povestirile. În plus, tema vidului și a tăcerii ar putea să nu rezoneze cu toată lumea, putând duce la un sentiment de frustrare pentru cei care caută o abordare mai activă sau mai plină a dezvoltării personale.

(pe baza a 25 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Eloquence of Silence: Surprising Wisdom in Tales of Emptiness

Conținutul cărții:

Un autor de bestselleruri și profesor de 30 de ani pledează provocator și convingător pentru un mod mai ușor, mai lejer de a trece prin viață și prin lume, îmbrățișând pacea, calmul și spațialitatea golului.

Goliciunea tinde să aibă o reputație proastă, adesea connotând lipsa. Dar venerabilul autor Thomas Moore a învățat o lecție diferită despre goliciune atunci când a plecat pentru prima dată într-un turneu de promovare a cărții sale Care of the Soul. Cartea a devenit un bestseller clasic, dar la început Moore a fost adesea întâmpinat de librării goale, lipsite de sutele de oameni care urmau să se înghesuie la aparițiile sale. Moore a învățat o lecție despre ceea ce în filosofia indiană se numește sunyata, un mod de a observa și chiar îmbrățișa vidul. Desigur, cu toții am prefera laude și recunoaștere imediată. Dar viața nu funcționează așa. Așa cum Moore se exprimă elocvent, bazându-se pe tradiții spirituale, povești populare, literatură și propria sa viață, spațiile de gol sau lipsă sunt adesea cei mai mari profesori ai noștri. Spațiile goale dintr-o operă de artă sau dintr-o piesă muzicală, sau bucățile aride ale unui peisaj, sunt la fel de elocvente ca și cele mai aglomerate.

Moore ne îndeamnă ușor să ne gândim că multitasking-ul nostru constant s-ar putea să nu ne ducă nicăieri. Să ascultăm un podcast în timp ce ne plimbăm sau să scanăm un e-mail în timp ce împingem căruciorul unui copil poate însemna să ratăm inima și sufletul a ceea ce ne înconjoară, disponibil oricând, indiferent de circumstanțe. Conștientizarea și îmbrățișarea golului omniprezent în lumea noastră și în propriile noastre vieți, recunoașterea zilnică a spațiului liniștit, nu reprezintă o retragere din realitate, ci o primire bogată și deplină a tot ceea ce este mai semnificativ și mai real.