Fiicele lui 1968: Redefinirea feminismului francez și a mișcării de eliberare a femeilor

Recenzii ale cititorilor

Daughters of 1968 de Greenwald este o explorare cuprinzătoare a istoriei feminismului francez, detaliind originile, evoluția și legăturile acestuia cu problemele contemporane ale egalității de gen. Cartea ilustrează în mod eficient luptele cu care s-au confruntat femeile și contribuțiile diferitelor voci din mișcare, făcând-o relevantă pentru lupta continuă de astăzi pentru egalitate.

Scrierea este precisă, ușor de urmărit și provoacă la reflecție. Ea oferă o relatare istorică detaliată care invită la comparații cu luptele actuale. Cartea este accesibilă cititorilor care nu sunt familiarizați cu cultura franceză, fiind în același timp atractivă pentru cei care sunt familiarizați cu aceasta. Accentuează eforturile colective ale diverselor femei din mișcarea feministă și conectează contextul istoric la problemele moderne.

Unii cititori pot găsi copleșitoare profunzimea detaliilor istorice. Cartea se poate concentra foarte mult pe aspecte specifice ale feminismului francez, ceea ce ar putea să nu fie la fel de ușor de înțeles pentru cei care caută o perspectivă mai largă, mai globală. În plus, unii ar putea dori mai multă acoperire a figurilor sau mișcărilor mai puțin cunoscute care au contribuit la feminismul din Franța.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Daughters of 1968: Redefining French Feminism and the Women's Liberation Movement

Conținutul cărții:

Daughters of 1968 este povestea feminismului francez între 1944 și 1981, când feminismul a jucat un rol politic central în istoria Franței. Femeile-cheie din această epocă erau adesea de stânga, angajate într-o critică materialistă a societății și făceau parte dintr-o tradiție postbelică care a produs schimbări sociale pe scară largă, modificând locul de muncă și legile care reglementează totul, de la avort la căsătorie.

Evenimentele din mai 1968 - cu îmbrățișarea lor a individualismului radical și a antiautoritarismului - au declanșat o ruptură cu trecutul, iar mișcarea femeilor s-a divizat în două curente. Una a devenit universalistă și intens activistă, cealaltă particularistă și mai puțin activistă, distanțându-se de feminismul contemporan. Această dezbatere teoretică s-a manifestat prin lupte între femei și organizații pe străzi și în tribunale.

Istoria feminismului francez este istoria revendicărilor femeilor privind individualismul și cetățenia, care au fost acordate omologilor lor de sex masculin, cel puțin în principiu, în 1789. Cu toate acestea, femeile franceze au îmbrăcat mai des mantaua particularismului, promovându-și contribuțiile în calitate de mame pentru a-și dovedi valoarea ca cetățeni, decât au aruncat-o, revendicând egalitatea absolută. Cele câteva excepții, cum ar fi Simone de Beauvoir sau activistele din anii 1970, ilustrează diversitatea și tensiunile din cadrul feminismului francez, pe măsură ce Franța a trecut de la o țară corporatistă și tradițională la una marcată de individualism și modernitate.