Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o explorare aprofundată a relației dintre arta și știința Renașterii, în special optica, în contextul perspectivelor culturale orientale și occidentale. Este frumos ilustrată și servește ca o resursă excelentă atât pentru istoricii de artă, cât și pentru practicienii artei.
Avantaje:⬤ Frumos concepută și ilustrată
⬤ analiza pătrunzătoare a lui Hans Belting
⬤ utilă pentru istoricii de artă și practicieni
⬤ provocatoare
⬤ abordează probleme culturale complexe cu respect și erudiție.
Dezavantaje:⬤ Unele recenzii o consideră plictisitoare și prea concentrată pe o istorie „begat”
⬤ critică tendința autorului de a se alinia prea strâns ideologiilor postmoderne
⬤ ar putea părea că ignoră anumite nuanțe culturale.
(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Florence & Baghdad: Renaissance Art and Arab Science
Conținutul cărții:
Utilizarea perspectivei în pictura renascentistă a provocat o revoluție în istoria vederii, permițând artiștilor să descrie lumea din punctul de vedere al unui spectator. Dar teoria perspectivei care a schimbat cursul artei occidentale își are originea în altă parte - a fost formulată la Bagdad de către matematicianul Ibn al Haithan din secolul al XI-lea, cunoscut în Occident sub numele de Alhazen.
Folosind metafora privirii reciproce, sau a schimbului de priviri, Hans Belting - eminent istoric și teoretician al artei medievale, renascentiste și contemporane - povestește întâlnirea istorică dintre știință și artă, dintre Bagdadul arab și Florența renascentistă, care a avut un efect de durată asupra culturii Occidentului. În acest studiu bogat ilustrat, Belting abordează dubla istorie a perspectivei, ca teorie vizuală bazată pe abstracția geometrică (în Orientul Mijlociu) și ca teorie picturală (în Europa). Cum ar putea fi reconcepută abstracția geometrică ca o teorie pentru realizarea imaginilor? În timpul Evului Mediu, matematica arabă, liberă de discursul religios, a dat naștere unei teorii a perspectivei care, mai târziu, în Occident, a fost transformată în artă atunci când pictorii europeni au adoptat privirea umană ca punct focal.
În lumea islamică, unde teologia și artele vizuale au rămas strâns împletite, știința perspectivei nu a devenit piatra de temelie a artei islamice. Florența și Bagdadul abordează o întrebare provocatoare care depășește domeniul esteticii și al matematicii: Ce se întâmplă atunci când musulmanii și creștinii se privesc unii pe alții și, ca urmare, felul lor de a vedea lumea se transformă?
