Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea prezintă informații interesante despre spiritism la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, dar suferă de omisiuni semnificative și de un stil academic excesiv de postmodern, care îi diminuează conținutul.
Avantaje:Conține informații interesante și o bibliografie utilă care conduce la texte rare despre mediumnitate.
Dezavantaje:Lipsesc figuri cheie precum Sir Arthur Conan Doyle, iar scrierea este criticată pentru că este inutil de complexă și influențată de diverse teorii postmoderne.
(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Ghostwriting Modernism: A Guide to International Stories in Classical Literature
Conținutul cărții:
Spiritismul este adesea respins de criticii și istoricii literari ca fiind doar o modă victoriană. Helen Sword demonstrează că acesta a continuat să prospere până în secolul al XX-lea și încearcă să explice de ce.
Modernismul literar, susține ea, este plin de fantome și spirite. În Ghostwriting Modernism, Helen Sword explorează persistența uimitoare a spiritismului și ceea ce ea numește "relația tensionată dintre discursul mediumiștilor și estetica literară modernistă." Sword începe cu o scurtă analiză istorică a rădăcinilor spiritismului popular în cultura literară a secolului al XIX-lea. În capitolele următoare, ea discută despre formele de mediumnitate cele mai strâns legate de scris, despre formele de scris cele mai strâns legate de mediumnitate și despre alianțele tematice și estetice dintre spiritismul popular și literatura modernistă.
În cele din urmă, ea explică proliferarea recentă a unui vocabular influențat de spiritism (fantome, bântuiri, straniu) în lucrările istoricilor, sociologilor, filosofilor și, în special, ale criticilor și teoreticienilor literari.
Documentând relația neexplorată până acum dintre spiritism și autorii moderni (unii creduli, alții sceptici), Sword oferă lecturi convingătoare ale operelor lui James Joyce, T. S.
Eliot, W. B. Yeats, H.
D., James Merrill, Sylvia Plath și Ted Hughes. Chiar dacă moderniștii își bat joc de limbajul ridicol al spiritismului și iau în derâdere excesele sale metafizice, ea constată că sunt intrigați și atrași de schimbarea ontologică a acestuia, de estomparea diviziunii tradiționale dintre cultura înaltă și cultura joasă și de tendința sa egoistă de a favoriza forma în detrimentul conținutului (mediul, ca să spunem așa, în detrimentul mesajului). Ca și modernismul însuși, afirmă Sword, spiritualismul îmbrățișează mai degrabă paradoxul decât îl evită, oferind un spațiu ideologic în care credințele conservatoare pot coexista cu gândirea și acțiunea radicale, chiar iconoclaste.
