Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea Gabrielei a primit un amestec de recenzii pozitive și critice, mulți cititori apreciind explorarea profundă a identității, colonizării și narațiunilor personale, în timp ce alții au considerat-o deficitară în unele aspecte.
Avantaje:Cititorii au lăudat cartea pentru stilul său narativ captivant, profunzimea în discutarea unor teme precum colonizarea, rasismul și identitatea sexuală. Mulți au remarcat limbajul fluid, capacitatea de a provoca gândirea și impactul emoțional puternic. Cartea a fost descrisă ca o contribuție semnificativă la literatura latino-americană contemporană, iar unii au spus despre ea că este „de citit”.
Dezavantaje:Unele recenzii au evidențiat un ton de resentiment personal și au remarcat că anumite subiecte, cum ar fi masturbarea și poligamia, ar putea să nu placă tuturor. Câțiva cititori au considerat cartea insuportabilă sau au rămas cu dorința de a înțelege mai bine autorul înainte de a-și forma o opinie completă.
(pe baza a 15 recenzii ale cititorilor)
Conținutul cărții:
Moartea tatălui său și fantomele moștenirii sale marchează întoarcerea lui Wiener cu această explorare memorabilă a iubirii, dorinței, geloziei și rasismului.
Un portret huaco este o piesă de ceramică prehispanică care încerca să reprezinte fețele indigenilor cât mai exact posibil. Se spune că acesta captează sufletul poporului, o înregistrare care a supraviețuit ascunsă în oglinda spartă a secolelor.
Este anul 1878, iar exploratorul evreu-austriac Charles Wiener se pregătește să fie recunoscut de comunitatea academică la Expoziția Universală de la Paris, un mare târg al „progresului tehnologic” care numără printre atracțiile sale o grădină zoologică umană, punctul culminant al rasismului științific și al proiectului imperialist european. Wiener a fost aproape de a descoperi Machu Picchu, a scris o carte despre Peru, a luat cu el aproape patru mii de huacos și un copil.
O sută cincizeci de ani mai târziu, protagonista acestei povești se plimbă prin muzeul care găzduiește colecția Wiener pentru a se recunoaște în chipurile huacos pe care stră-străbunicul ei le-a jefuit. Fără alt bagaj decât pierderea și fără altă hartă decât rănile sale deschise, atât intime, cât și istorice, ea calcă pe urmele patriarhului familiei și pe cele ale bastardiei propriului său neam - care este cel al multora - în căutarea identității timpurilor noastre: un arhipelag de abandon, gelozie, vinovăție, rasism, vestigii fantomatice ascunse în familii și deconstrucția unei dorințe ancorate cu încăpățânare în gândirea colonială. Există cutremur și rezistență în aceste pagini scrise cu respirația cuiva care adună piesele a ceva ce s-a rupt demult, sperând că totul se va potrivi din nou.
DESCRIERE EN ESPAÑOL
„Cu un intelect extraordinar și cu spiritul ei ireverențios, Wiener salvează o poveste intimă din arhiva familiei, o poveste care este și istoria infamă a continentului nostru. Proza ei, sobră și directă, este o gură de aer proaspăt; viziunea ei ne permite să fim mărturii ale ciclurilor de jaf și pradă din America Latină.” - Valeria Luiselli, autoare a cărților Arhiva copiilor pierduți și Spune-mi cum se termină
O jurnalistă și scriitoare peruană premiată își prezintă uimitoarea descoperire în limba engleză, îmbinând realitatea și ficțiunea într-un roman autobiografic care abordează moștenirea colonialismului prin legăturile de familie ale unei femei atât cu colonizatul, cât și cu colonizatorul.
Moartea tatălui său și fantomele moștenirii sale marchează întoarcerea lui Wiener cu această explorare memorabilă a iubirii, dorinței, geloziei și rasismului.
Un portret huaco este o piesă de ceramică prehispanică care încerca să reprezinte fețele indigenilor cu cea mai mare precizie posibilă. Se spune că a capturat sufletul persoanei, o înregistrare care a supraviețuit ascunsă în oglinda spartă a secolelor.
Suntem în 1878, iar exploratorul evreu-austriac Charles Wiener se pregătește să fie recunoscut de comunitatea academică la Expoziția Universală de la Paris, un mare târg al „progresului tehnologic” care are printre atracțiile sale o grădină zoologică umană, punctul culminant al rasismului științific și al proiectului imperialist european. Wiener a fost aproape de a descoperi Machu Picchu, a scris o carte despre Peru, a luat cu el aproape patru mii de huacos și, de asemenea, un copil.
O sută cincizeci de ani mai târziu, protagonista acestei povești se plimbă prin muzeul care găzduiește colecția Wiener pentru a se recunoaște în chipurile huacos pe care stră-străbunicul ei le-a jefuit. Fără alt bagaj decât pierderea sa și fără altă hartă decât cea a rănilor sale deschise, cele intime și cele istorice, ea urmărește urmele patriarhului familiei și pe cele ale bastardiei propriului său neam - care este cel al multora -, căutarea identității în epoca noastră: un arhipelag de abandon, gelozie, vinovăție, rasism, vestigii fantomatice ascunse în familii și deconstrucția unei dorințe ancorate cu încăpățânare într-un gând colonial. Există cutremur și rezistență în aceste pagini scrise cu respirația cuiva care adună bucățile a ceva ce a fost br
