Ifigenia

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.

Conținutul cărții:

Ifigenia: Diario de una senorita que escribio porque se fastidiaba (Jurnalul unei tinere care a scris pentru că se plictisea, 1924) este primul dintre cele două romane ale scriitoarei venezuelene Teresa de la Parra (Paris, 1889-Madrid, 1936). Cel de-al doilea roman al său, mult mai scurt, Las memorias de Mama Blanca (1929), a fost unul dintre puținele scrise de o femeie care a fost admis în canonul hispano-american înainte de relectura radicală a tradiției de către feministe în anii 1970 și 1980. Cu toate acestea, Ifigenia a fost mult timp neglijată, în parte din cauza controversei pe care a stârnit-o la apariția sa și a utilizării subtile și chiar înșelătoare a unei narațiuni la persoana întâi. Recent, romanciera mexicană contemporană Carmen Boullosa a descris Ifigenia drept "unul dintre cele mai convingătoare, inteligente și seducătoare romane în limba (spaniolă)" și a numit republicarea sa "un act elementar și necesar de justiție literară". În vremurile sale, Teresa de la Parra s-a amestecat în avangarda europeană și latino-americană, dar a rezistat fascinației acesteia, luând în același timp notă de lecțiile ei. În schimb, ea a ales să respecte regulile narative de bază ale secolului al XIX-lea, dar le-a folosit pentru a descrie un conflict foarte modern: nevoia femeilor de independență economică și intelectuală și soarta tragică și deloc edificatoare rezervată celor care nu reușesc să o obțină.

Eugenia, tânăra, naiva, dar ambițioasa, inteligenta și citita protagonistă/naratoare a romanului, își spune propria poveste, la început într-o scrisoare confidențială către cea mai bună prietenă a sa, iar apoi, prin indulgența mereu iertătoare a "Dragă jurnal". Narațiunea este pe rând ingenioasă, chiar amuzantă în mod batjocoritor, prezumtiv de autoimportantă și emoționantă, deoarece dezvăluie tentațiile și îndoielile unei tinere prea puțin experimentate, presată să aleagă între prea puține alternative. Povestea confesivă a Eugeniei ne poartă într-un tur fascinant prin universul limitat al unei senorita din clasa superioară în Caracasul de la începutul anilor 1920. La început, călătoria ei pare una sigură și chiar promițătoare, însă cititorul descoperă destul de curând că lumea ei relativ privilegiată seamănă foarte puțin cu paradisul. Să crești, să te maturizezi, să înțelegi, în această lume, înseamnă să te sustragi unei judecăți mai bune, să te diminuezi, să trăiești viața ca un șir de renunțări. Titlul face aluzie la sacrificiu. A adera la această ordine socială înseamnă să devii o victimă a sacrificiului, este adevărat, dar vocea pe care o ascultăm (construită social, ca toate vocile) este dovada convingătoare că totul trebuie regândit urgent. Romanul însuși ne obligă să regândim și, în mod paradoxal, face acest lucru părând să respecte exact regulile care o sufocă pe eroina sa.

În această ediție, Elizabeth Garrels (MIT) oferă o prefață critică și note pentru a ajuta cititorul să descopere bogăția și complexitatea acestui roman mult timp subestimat.