Impeachment: O istorie americană

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o prezentare cuprinzătoare a procesului de punere sub acuzare a președintelui, subliniind cazurile istorice cheie și complexitățile politice implicate. Cartea este lăudată pentru că este informativă și oportună, în special în contextul evenimentelor politice actuale legate de punerea sub acuzare. Cu toate acestea, unele recenzii o critică pentru că este uneori prea simplistă sau repetitivă.

Cartea este bine documentată și oferă un context istoric valoros despre punerea sub acuzare a președintelui, ceea ce o face o lectură instructivă. Cartea este lăudată pentru claritatea și capacitatea sa de a implica cititorii, oferind perspective noi asupra unor cazuri notabile precum Nixon și Clinton. Mulți recenzenți au considerat-o o lectură necesară pentru înțelegerea climatului politic actual și a procesului de punere sub acuzare.

Unii cititori au considerat cartea oarecum superficială, observând că este lipsită de perspective profunde și poate fi verboasă sau repetitivă. Există critici privind natura simplistă și lipsa de noi revelații, unii descriind-o ca fiind o retorică obișnuită.

(pe baza a 48 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Impeachment: An American History

Conținutul cărții:

Patru experți în președinția americană examinează de trei ori când a fost invocată punerea sub acuzare - împotriva lui Andrew Johnson, Richard Nixon și Bill Clinton - și explică ce înseamnă astăzi.

Impeachment-ul este o sabie cu două tăișuri. Deși a fost concepută pentru a controla tiranii, Thomas Jefferson a numit, de asemenea, punerea sub acuzare "cea mai formidabilă armă care a fost concepută vreodată în scopul unei facțiuni dominante". Pe de o parte, aceasta anulează voința alegătorilor, fundamentul de bază al tuturor democrațiilor reprezentative. Pe de altă parte, absența sa din Constituție ar lăsa țara vulnerabilă la o conducere despotică. Aceasta este rar utilizată, și pe bună dreptate.

Doar de trei ori comportamentul unui președinte a dus la o astfel de dezordine politică încât să justifice potențiala sa demitere din funcție, transformând o criză politică într-una constituțională. Niciuna nu a reușit încă. Andrew Johnson a fost pus sub acuzare în 1868 pentru că nu s-a supus liderilor Congresului - și, într-un sens larg, pentru că nu a reușit să fie Abraham Lincoln - dar a supraviețuit procesului său în Senat. Richard Nixon a demisionat în august 1974 după ce Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților a aprobat trei articole de punere sub acuzare împotriva sa pentru minciună, obstrucționarea justiției și folosirea puterii sale executive în scopuri personale și politice. Bill Clinton a avut o aventură cu o stagiară de la Casa Albă, dar în 1999 a fost judecat în Senat nu atât pentru acest act prăpăstios, cât pentru că a mințit sub jurământ în legătură cu acesta.

În prima carte care ia în considerare doar acești trei președinți - și singurul lucru pe care îl au în comun - Jeffrey A. Engel, Jon Meacham, Timothy Naftali și Peter Baker explică faptul că baza și procesul de punere sub acuzare sunt mai mult politice decât juridice. Constituția prevede că președintele "va fi destituit din funcție în urma punerii sub acuzare și a condamnării pentru trădare, luare de mită sau alte crime și delicte grave", lăsând loc precedentului istoric și temperamentului vremii să cântărească greu în fiecare caz. Această carte dezvăluie motivele complicate din spatele fiecărei puneri sub acuzare - care nu s-a limitat niciodată în întregime la problema vinovăției președintelui - și riscurile pentru toate părțile. Fiecare caz a depins de factori care depășeau comportamentul președintelui: relația acestuia cu Congresul, polarizarea momentului și puterea și rezistența funcției în sine. Aceasta este o viziune realistă asupra punerii sub acuzare, care caută în istorie indicii cu privire la potențiala sa utilizare în viitor.