Kierkegaard and the Legitimacy of the Comic: Understanding the Relevance of Irony, Humor, and the Comic for Ethics and Religion
În timp ce unii văd comicul ca fiind trivial, potrivit în principal pentru amuzament sau distragere, S ren Kierkegaard nu este de acord. Această carte examinează înțelegerea serioasă a lui Kierkegaard a naturii comicului și modul în care chiar și trivialitatea glumei comice este profund legată de etică și religie.
Cartea explică în mod riguros termeni precum "ironie", "umor", "glumă" și "comic" la Kierkegaard, dezvăluindu-i ca fiind esențiali pentru programul său filosofic și teologic, dincolo de simplul interes estetic. Bazându-se în principal pe cea mai concentrată tratare a acestor idei de către Kierkegaard, Concluding Unscientific Postscript (1846), această prezentare susține că el definește comicul ca o "contradicție" sau o relație greșită care este în esență (deși nu absolut) nedureroasă, deoarece oferă o "cale de ieșire". Comicul se află într-o contradicție între norme și astfel izvorăște din punctul de vedere al cuiva, fie el etic sau religios.
"Ironia" și "umorul" joacă roluri esențiale de tranziție pentru celebra relatare a lui Kierkegaard cu privire la etapele existenței, deoarece dezvoltarea subiectivă este strâns legată de capacitatea de a percepe comicul, ceea ce face ca comicul să fie în același timp diagnostic și formativ pentru maturitatea subiectivă a unei persoane.
Pentru Kierkegaard, creștinul este departe de a fi lipsit de umor, având în schimb o percepție maximă a comicului deoarece are cea mai înaltă dezvoltare subiectivă posibilă. Cartea demonstrează că comicul nu este expresia unui anumit pseudonim sau a unei singure perioade din gândirea lui Kierkegaard, ci este un concept permanent și fundamental pentru acesta.
Ea găsește înțelegerea sa comică chiar și în afara Postscriptumului, localizând-o în lucrări atât de diferite precum Prefețe (1844), Discursuri de înălțare în diverse spirite (1847) și Afacerea Corsarul (c. 1845-1848). Cartea examinează, de asemenea, comicul în studiile contemporane despre Kierkegaard.
În primul rând, se susține că Deconstrucționiștii, deși percep cu exactitate ironia răspândită în corpul lui Kierkegaard, consideră în mod incorect că ironia implică o lipsă de interes serios pentru filozofie și teologie, neînțelegându-l pe Kierkegaard cu privire la natura ironiei. În al doilea rând, se iau în considerare două lecturi teologice pentru a argumenta că pozițiile lor, deși în general preferabile celor ale Deconstrucționiștilor, nu au aceeași atenție la rolul comicului în Kierkegaard. Argumentele lor teologice semnificative ar fi întărite de o mai mare apreciere a puterii legitime a benzii desenate pentru cultivarea eticii și religiei.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)