La Colmena

Recenzii ale cititorilor

Cartea este lăudată ca o capodoperă a literaturii spaniole moderne, cufundându-și cititorii în Madridul postbelic cu o narațiune corală plină de personaje diverse care luptă pentru supraviețuire. Ediția comemorativă este remarcată pentru materialele suplimentare și calitatea sa. Cu toate acestea, unii consideră multitudinea de personaje copleșitoare, iar câțiva consideră că narațiunea și-a pierdut prospețimea în timp.

⬤ Încapsulează cu strălucire Madridul postbelic și problemele sale sociale.
⬤ Ediție comemorativă de înaltă calitate cu materiale suplimentare valoroase.
⬤ Întrepătrundere bogată a personajelor și narațiune vie.
⬤ Stil captivant care îmbină umorul cu temele serioase.
⬤ Potrivit atât pentru iubitorii de literatură, cât și pentru uz academic.

⬤ Multe personaje pot fi confuze și greu de urmărit.
⬤ Unii cititori simt că a devenit repetitivă și și-a pierdut prospețimea inițială.
⬤ Complexitatea cărții ar putea să nu fie ideală pentru primii cititori lipsiți de cunoștințe de bază.

(pe baza a 66 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Există motive să credem că Camilo Jose Cela știa foarte bine ce face atunci când a scris, între 1945 și 1950, La colmena, un roman care să contrabalanseze imaginea pozitivă pe care regimul Franco se străduia să o construiască. În prefața sa la prima ediție, Cela își justifică și își descrie textul drept o palidă reflecție...

o umbră umilă a realității cotidiene, dure, profunde și dureroase. Portretul său al unui Madrid trist și disperat a atras imediat atenția cenzurii: romanul a fost interzis în Spania până în 1955, la patru ani după ce prima sa ediție a fost lansată în Argentina. Ideea de a portretiza realitatea cotidiană madrilenă constituie însăși esența romanului La colmena și, în mod paradoxal, conferă textului anvergura sa universală.

În primul rând, La colmena este un roman fără personaj principal sau intrigă în sens tradițional: o multitudine de personaje (peste trei sute, între reale și fictive) și de subploturi, aleargă pe străzile acestei opere complexe.

Totuși, unitatea acesteia rezidă în personajul cel mai des menționat, Martin Marco, ale cărui rătăciri de-a lungul cartierelor și spațiilor distincte ale Madridului conferă romanului o anumită coerență structurală. În același timp, romanul stabilește caracteristica stupului încă din titlu, astfel încât existența laborioasă a personajelor permite cititorului să exploreze diversele colțuri ale orașului și oamenii care se străduiesc să supraviețuiască acolo.

Dar imaginea stupului este și un paradox. Fără îndoială, există gălăgie și mișcare constantă, dar personajele care se înghesuie sunt descrise ca niște albine muncitoare șomere, deci fără scop sau speranță. În acest sens, Madridul lui Cela este un spațiu în care mizeria, sărăcia și decăderea sunt adânc înrădăcinate.

Locuitorii acestui oraș nu știu încotro se îndreaptă, care este scopul sau destinul lor. Și de aici va porni cel mai relevant subiect din La colmena -solitudinea și izolarea-. Nu există o comunicare reală între personaje, deoarece toate trăiesc cufundate în propriul lor vid existențial, izolate.

La colmena a devenit imediat un model de inspirație pentru o nouă generație de tineri scriitori, care au început să publice în anii '50, concentrându-și interesele în explorarea condițiilor sociale și politice din Spania lor actuală. Deși Cela a renunțat la descrierea detaliată a realității în următoarea sa lucrare (Mrs.

Caldwell habla con su hijo, 1953), La colmena a rămas o referință pentru romanul realist social timp de un deceniu. Pentru mulți scriitori, în special pentru cei care preconizau că își vor folosi operele narative ca instrumente sociale și politice pentru a critica regimul franchist, romanul lui Cela a devenit punctul de plecare indiscutabil, atât pentru a dezvălui, cât și pentru a transforma starea de rău a Spaniei.