Manzikert 1071: Ruperea Bizanțului

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Manzikert 1071” de David Nicolle oferă o prezentare cuprinzătoare a bătăliei de la Manzikert, explorând contextul istoric complex al Orientului Mijlociu din secolul al XI-lea, strategiile personajelor-cheie precum împăratul Romanos al IV-lea și sultanul Alp Arslan, precum și implicațiile bătăliei. Recenzile subliniază atât punctele forte, cât și punctele slabe ale cărții, în special în ceea ce privește profunzimea detaliilor militare și reprezentarea forțelor bizantine.

⬤ O relatare bine documentată și clar prezentată a contextului istoric din jurul bătăliei de la Manzikert.
⬤ Ilustrații și hărți excelente care sporesc înțelegerea.
⬤ Cartea oferă o introducere completă în contextul campaniei, inclusiv dinamica politică și culturală a vremii.
⬤ Unii cititori apreciază relatarea detaliată a forțelor selgiucizilor și a consecințelor bătăliei.

⬤ Cartea este criticată pentru lipsa detaliilor militare despre forțele bizantine și despre bătălia în sine.
⬤ Unii recenzenți consideră că autorul este părtinitor față de Alp Arslan și nu abordează în mod adecvat rolul lui Romanos IV.
⬤ Textul este considerat de unii ca fiind prea obscur pentru cititorii generali, pierzându-se urma publicului Osprey vizat.
⬤ Există plângeri cu privire la numărul limitat de ilustrații comparativ cu alte publicații Osprey, precum și probleme cu formatarea Kindle.

(pe baza a 22 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Manzikert 1071: The Breaking of Byzantium

Conținutul cărții:

La 26 august 1071, o mare armată bizantină condusă de împăratul Roman al IV-lea a întâlnit forțele turcești saljuq ale sultanului Alp Arslan lângă orașul Manzikert, în estul îndepărtat al Imperiului Bizantin.

Bătălia s-a încheiat cu o înfrângere decisivă pentru forțele bizantine, cu aripile armatei înfrânte în urma tirurilor de săgeți ale turcilor, iar centrul copleșit, cu împăratul bizantin capturat și cu o mare parte din legendara sa gardă varangiană ucisă. Această bătălie este considerată, pe bună dreptate, drept un punct de cotitură în istoria Orientului Mijlociu, a Europei și, într-o anumită măsură, chiar a lumii.

Este considerată drept principalul declanșator al cruciadelor și drept momentul în care puterea Imperiului Roman de Răsărit sau Bizantin a fost iremediabil zdrobită. Victoria Saljuq a deschis Anatolia cuceririi turco-islamice, care a fost urmată în cele din urmă de înființarea statului otoman, care a continuat să cucerească sud-estul și cea mai mare parte a Europei Centrale, întregul Orient Mijlociu și cea mai mare parte a Africii de Nord. Cu toate acestea, bătălia în sine a fost punctul culminant al unei ofensive creștin-bizantine, menită să consolideze frontierele estice ale imperiului și să restabilească dominația bizantină asupra Armeniei și a nordului Mesopotamiei.

Victoria turcilor din Saljuq nu a fost în niciun caz inevitabilă și, de fapt, ar fi putut fi o surpriză pentru cei care au obținut-o - cel puțin pentru că s-a dovedit a fi atât de completă. Bătălia de la Manzikert nu a fost singura care a avut consecințe atât de profunde și întinse, multe dintre acestea provenind din războiul civil bizantin debilitant care a urmat și care a fost o consecință directă a înfrângerii.