Narcis sau Iubitorul de sine însuși

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.

Titlul original:

Narcissus, or The Lover of Himself

Conținutul cărții:

Narcis sau Iubitorul de sine este o piesă de o mediocritate uluitoare. Jean-Jacques Rousseau, mai cunoscut ca gânditor social decât ca dramaturg, susține că a scris-o pe când avea optsprezece ani, cu aproximativ douăzeci de ani înainte de a fi jucată pentru regele Ludovic al XV-lea, la 18 decembrie 1752.

Piesa a eșuat și nu a mai fost repusă în scenă în timpul vieții lui Rousseau. În prefața sa la piesă, scrisă după eșecul acesteia, Rousseau mărturisește că s-a abținut să o publice atâta timp cât a păstrat o oarecare considerație pentru reputația sa ca autor. Aceasta este o judecată destul de măsurată, deoarece o operă de calibrul lui Narcissus nu i-ar fi consolidat cu siguranță statutul lui Rousseau.

Intriga, personajele, limbajul și elementele comice sunt slabe sau incomplete.

Prin urmare, cititorul (sau spectatorul) ar putea pune sub semnul întrebării meritele piesei și nevoia de a o publica. Dar dacă Narcissus nu ar fi existat niciodată, nici prefața sa nu ar fi existat.

Această postfață, pregătită timp de două decenii, devine, în multe privințe, un act de deschidere mult mai interesant pentru comedia care urmează. Este bogată în filosofie și critică, nebunește zbuciumată de paranoia și surprinzător de convingătoare în propunerea sa că artele și științele, căutarea cunoașterii, cultivarea literelor și toate capcanele civilizației sunt forțe distructive, dăunătoare moralității omului. Este o scuză pentru faptul că a experimentat să scrie literatură în tinerețea sa nebună și, în același timp, o justificare pentru existența artei sale.

Prefața, în care scrie: "Trebuie, în ciuda reticenței mele, să vorbesc despre mine însumi", este pe deplin narcisistă. Uitându-ne peste umărul lui Rousseau, vedem și noi reflexia sa: un om cu rațiunea de partea sa, care se ridică împotriva dușmanilor săi, a epocii sale și, într-adevăr, a lumii. Traducerea lui Daniel Boden din Narcis și prefața sa este fidelă vocii, vremurilor și incongruențelor lui Rousseau.

În postfața care încununează această ediție, Simon Critchley situează piesa și prefața în contextul lor istoric, face conexiuni cu alte lucrări ale lui Rousseau, comentează filosofia prezentată în prefață, reflectă asupra a ceea ce aduce clasicii pe scenă și propune, pur și simplu, că teatrul este narcisism.