O nouă selecție de poezii

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază colecția lui Galway Kinnell ca o reprezentare puternică, diversă și profund emoționantă a poeziei sale. Cititorii laudă colecția pentru limbajul său elocvent, temele naturii și umanității și profunzimea emoțională, observând în același timp că opera lui Kinnell poate fi explicită și uneori prea conștientă de sine.

Cititorii admiră imaginile vii ale lui Kinnell, profunzimea emoțională și diversitatea temelor abordate în poeziile sale. Mulți consideră că colecția este o experiență coerentă și îmbogățitoare, cu poeme excelente și umor original intercalat. Antologia este considerată o reprezentare semnificativă a operei lui Kinnell, ceea ce o face o introducere excelentă la poezia sa.

Unele critici includ faptul că anumite poezii pentru adulți pot fi prea explicite pentru unii cititori și că conștiința de sine a lui Kinnell poate uneori eclipsa conținutul. Câțiva cititori au remarcat, de asemenea, prezența poeziilor repetate dacă dețin deja multe dintre lucrările sale.

(pe baza a 16 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A New Selected Poems

Conținutul cărții:

Acea seară tăcută.

Mă voi întoarce la acea seară tăcută în care stăteam întinși împreună și vorbeam cu voci tăcute, în timp ce afară cădeau încet bulgări de zăpadă moale, șuierând pe măsură ce se apropiau de pământ, cu un foc în cameră, în care secole de copaci se înălțau într-o continuă destrămare de fantome, fără nici un pocnet, în lumina dimineții.

Nu am dormit până când ceea ce se grăbește a mers mai încet.

Când am ajuns acasă, ne-am întors și ne-am uitat înapoi la urmele noastre care se întorceau din pădure, unde crengile de care ne frecam lăsau să cadă bufnituri de zăpadă scânteietoare, repede, în tăcere, ca niște săruturi furate, și unde scârțâitul scârțâit scârțâit printre copaci, care este sunetul care moare înăuntrul scânteilor din cuie atunci când sania o lovește descentrat spunând că totul înăuntru este foc, a sărit la o creangă neagră, umflată, dar fără brațe și astfel, pentru ochii noștri, singuratică, și totuși, de asemenea - cum putem ști asta? -fericit!

În formă de puiuț. Stând nemișcate în zăpadă, nu cu o voință de fier, ca șinele de cale ferată, care nu vor să se întâlnească până în rai, ci ici și colo pășind pe alocuri hățișuri subțiri sărutătoare, urmele noastre își clatină pe zăpadă zgârietura lor lungă.

Atât de multe lucruri care se întâmplă aici sunt de fapt puțin mai mult, dacă nu chiar atât, decât o zgârietură, de asemenea. Cuvintele, în gurile noastre, sunt aproape gata, deja, să-l bandajeze pe cel pe care zgârietura zgârietura zgârietura, adică dacă cum când am putea să ne pierdem unul pe altul, zgârieturi zgârieturi zgârieturi din acest moment până în celălalt. Atunci mă voi întoarce la acea seară tăcută, când trecutul a reușit să se suprapună, fie și numai cu o urmă, peste viitor, iar lumina se dublează și aruncă prin întuneric o scânteiere care înalță cerul peste pământ.