O teorie a funcției de consum

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Milton Friedman „A Theory of the Consumption Function” este considerată una dintre cele mai bune lucrări ale sale și un text fundamental în economie. Cartea prezintă teorii importante precum ipoteza venitului permanent și a contribuit în mare măsură la discursul economic. În timp ce mulți consideră că este o carte perspicace și o lectură esențială pentru studenții la economie, aceasta este criticată și pentru complexitatea sa tehnică și pentru problemele legate de anumite formate.

⬤ Lucrare extrem de influentă în economie
⬤ introduce concepte-cheie precum ipoteza venitului permanent
⬤ considerată una dintre cele mai bune cărți ale lui Milton Friedman
⬤ perspective bine gândite și euristice
⬤ lectură esențială pentru studenții la economie
⬤ a primit laude pentru conținutul său și livrarea promptă.

⬤ Foarte tehnică și dificilă pentru unii cititori
⬤ probleme cu anumite versiuni (de exemplu, fotocopii greu de citit)
⬤ nu la fel de accesibilă pentru cei care nu au o pregătire economică solidă.

(pe baza a 10 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A Theory of the Consumption Function

Conținutul cărții:

2015 Reeditare a ediției din 1957. Facsimil complet al ediției originale.

Nereprodus cu software de recunoaștere optică. În această carte, Friedman a dezvoltat ipoteza venitului permanent (PIH). Deoarece teoria clasică keynesiană a consumului nu a putut explica constanța ratei de economisire în fața creșterii veniturilor reale în Statele Unite, au apărut o serie de noi teorii ale comportamentului consumatorilor.

În cartea sa, Friedman postulează o teorie care înglobează multe dintre ipotezele concurente la acea vreme ca cazuri speciale și prezintă dovezi statistice în sprijinul teoriei sale. "Friedman a descris teoria lui Keynes privind declinul tendinței de a consuma ca fiind "foarte imaginativă și atentă".

Dar în "A Theory of the Consumption Function" (1957), el a demonstrat că, deși ipoteza părea să aibă sens din punct de vedere psihologic, era falsă din punct de vedere empiric. Raportând venitul la tendința de a consuma, Keynes greșise prin faptul că nu făcuse distincția între venitul "tranzitoriu" și cel "permanent". De fapt, consumul nu scade odată cu creșterea generală a veniturilor.

Economiștii din întregul spectru politic au fost de acord cu infirmarea lui Keynes de către Friedman...."--James A. Nuechterlein, Commentary.