Poetics of History: Rousseau and the Theater of Originary Mimesis
Opoziția lui Rousseau față de teatru este bine cunoscută: Departe de a purga pasiunile, acesta nu face decât să le exacerbeze și să le facă ipocrite.
Dar este posibil ca textele lui Rousseau să dezvăluie o concepție diferită a imitației teatrale, o formă mai originară de mimesis? Dincolo de respingerea lui Rousseau de către Heidegger în anii 1930 și în urma lecturilor clasice ale lui Jacques Derrida și Jean Starobinski, Lacoue-Labarthe afirmă importanța profund filosofică a lui Rousseau ca gânditor care, fără să o formalizeze ca atare, a stabilit o logică dialectică care va determina viitorul filosofiei: o teatralitate originară rezultată dintr-o dialectică între "natură" și suplimentele sale. Pornind de la o lectură a Discursului despre inegalitate al lui Rousseau, Lacoue-Labarthe pune în evidență această dialectică în termeni filosofici, dezvăluind nimic mai puțin decât o gândire transcendentală a originilor.
Pentru Rousseau, originea are forma unei "scene" - adică a teatrului. Pe această bază, textele lui Rousseau despre teatru, în special Scrisoarea către d'Alembert, apar ca o interogare incisivă a Poeticii lui Aristotel. Acest lucru poate fi citit nu în interpretarea falsă și convențională a acestui text pe care Rousseau a moștenit-o, ci mai degrabă în raport cu conceptele sale fundamentale, mimesis și katharsis, și în interpretarea lui Rousseau a teatrului grec însuși.
Dacă pentru Rousseau mimesis este originară, o structură transcendentă, katharsis este la rândul său baza unei mișcări dialectice, o Aufhebung care va traduce cuvântul însuși (căci, așa cum ne amintește Lacoue-Labarthe, Aufheben traduce katharein ). Inversând facilitățile criticii platonice, Rousseau inaugurează ceea ce am putea numi teatrul filosofic al viitorului.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)