Politica cunoașterii în islamul premodern: Negocierea ideologiei și cercetarea religioasă

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o examinare detaliată a dinamicii politice și religioase în timpul domniei Saljuq în secolele XI și XII, concentrându-se pe relațiile complexe dintre conducătorii Saljuq, savanții islamici și misticii Sufi. Autorul, Omid Safi, documentează modul în care Saljuqii și-au legitimat puterea prin negocieri cu instituțiile religioase, făcând paralele cu relațiile istorice dintre biserică și stat. În ciuda prozei oarecum seci și a personajelor complexe, narațiunea este considerată interesantă și relevantă.

⬤ Bine scrisă și captivantă
⬤ oferă o analiză convingătoare a influenței Saljuq asupra islamului
⬤ trasează paralele interesante cu negocierile dintre biserică și stat
⬤ recomandată pentru neexperții interesați de subiect.

⬤ Proza poate fi seacă
⬤ utilizarea substanțială a unor personaje istorice necunoscute poate fi o provocare pentru cititorii profani
⬤ unele hărți ar putea îmbunătăți înțelegerea.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Politics of Knowledge in Premodern Islam: Negotiating Ideology and Religious Inquiry

Conținutul cărții:

Secolele al XI-lea și al XII-lea au reprezentat o perioadă de mare importanță în istoria islamică. Marii Saljuqs, un trib turcofon originar din Asia Centrală, au condus jumătatea estică a lumii islamice pentru o mare parte din acea perioadă. Într-o analiză amplă, care combină istoria socială, culturală și politică, Omid Safi demonstrează modul în care Saljuqii au încercat să creeze o prezență politică durabilă prin unirea forțelor cu savanți și sfinți, printre care o serie de musulmani sufi cunoscuți, care funcționau sub patronajul statului.

Pentru a-și legitima puterea politică, conducătorii Saljuq s-au prezentat drept campionii a ceea ce ei presupuneau a fi o viziune ortodoxă și normativă a islamului. Noțiunea lor de ortodoxie religioasă a fost construită de administratori în arene sponsorizate de stat, cum ar fi madrasele și khanaqah-urile. Astfel, ortodoxia a fost legată de loialitatea politică, iar lipsa de loialitate față de stat a fost articulată în termeni de erezie religioasă.

Bazându-se pe un vast rezervor de surse primare și evitând termeni de analiză anacronici precum naționalismul, Safi revizuiește viziunile convenționale atât despre Saljuq ca conducători musulmani binevoitori, cât și despre Sufi ca mistici eterici și atemporali. Safi aduce o contribuție semnificativă la înțelegerea islamului premodern, precum și la iluminarea relației complexe dintre putere și cunoașterea religioasă.