Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o explorare profundă a umanismului renascentist și a impactului acestuia asupra gândirii politice, subliniind în special importanța conducerii virtuoase și a educației. Cartea servește ca o corecție la opiniile contemporane privind filosofia politică, evidențiind aspirațiile umaniștilor pentru îmbunătățirea societății prin condiționarea morală a conducătorilor. Deși este apreciată pentru profunzimea sa academică și perspectivele sale captivante, cartea este remarcată pentru natura sa academică complexă, care poate pune la încercare cititorul obișnuit. În plus, există preocupări cu privire la calitatea audiobook-ului și la problemele de legare în edițiile tipărite.
Avantaje:⬤ Oferă o înțelegere bogată și nuanțată a umanismului renascentist și a implicațiilor sale politice.
⬤ Argumente provocatoare în ceea ce privește conducerea virtuoasă și educația.
⬤ Oferă perspective noi asupra figurilor și textelor renascentiste bine studiate.
⬤ Accesibil pentru cititorii cu cunoștințe de teorie politică, dar în același timp atractiv pentru cititorii generali.
⬤ Se implică în problemele contemporane ale politicii, servind ca un apel clar pentru importanța liderilor educați și virtuoși.
Dezavantaje:⬤ Stilul academic complex de scriere poate fi o provocare pentru cititorii obișnuiți.
⬤ Unii cititori au considerat cartea neconcludentă în ceea ce privește teza principală.
⬤ Au fost raportate probleme de calitate cu legarea, care au dus la căderea paginilor.
⬤ Calitatea narațiunii din audiobook a fost criticată ca fiind generată automat și greu de urmărit.
(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Virtue Politics: Soulcraft and Statecraft in Renaissance Italy
Conținutul cărții:
Câștigător al Premiului Helen și Howard Marraro.
O carte a anului în Times Literary Supplement
"Poate cel mai mare studiu scris vreodată despre gândirea politică a Renașterii.".
--Jeffrey Collins, Times Literary Supplement.
"Magistral... Hankins arată că obsesia umaniștilor pentru caracter explică surprinzătoarea lor indiferență față de anumite forme de guvernare. Dacă conducătorilor le lipsește virtutea autentică, credeau ei, nu contează ce instituții le-au încadrat puterea.".
-- Wall Street Journal.
"Readuce politica în umanism într-un mod extraordinar de profund și de cuprinzător... Pentru generațiile viitoare, toți cei care vor scrie despre gândirea politică a umanismului italian vor trebui să se refere la această carte; influența sa va fi... nimic mai puțin decât transformatoare".
--Noel Malcolm, American Affairs.
"(O) capodoperă... Doar explorarea neobosită de către Hankins a documentelor uitate... și eforturile extraordinare de editare, traducere și expunere ne permit să reconstruim - aproape pentru prima dată în 550 de ani - cele trei argumente convingătoare (ale umaniștilor) pentru care un caracter moral puternic și obiceiurile adevărului sunt vitale pentru a guverna bine. Cu toate acestea, ele sunt la fel de relevante pentru democrația contemporană din Marea Britanie și din Statele Unite, ca și pentru Machiavelli.".
--Rory Stewart, Times Literary Supplement.
"Lecțiile pentru ziua de azi sunt clare și profunde.".
--Robert D. Kaplan.
Convulsi de o criză civilizațională, marii gânditori ai Renașterii și-au propus să reconceapă natura societății. Pretutindeni au văzut probleme. Tirani corupți și nesăbuiți care semănau discordie și conduceau prin frică; elite care prețuiau bogăția și statutul în detrimentul binelui comun; lideri religioși preocupați de progresul personal, în timp ce armate dușmănoase purtau războaie fără sfârșit. Soluția lor a fost în același timp simplă și radicală. "Oamenii, și nu zidurile, fac un oraș", după cum a spus atât de memorabil Tucidide. Ei urmau să reconstruiască structura societății prin transformarea caracterului moral al cetățenilor săi. Ei credeau că făurirea sufletului este o condiție prealabilă pentru succesul conducerii statului.
O reevaluare de referință a gândirii politice renascentiste, Virtue Politics pune în discuție narațiunea tradițională care privește Renașterea ca pe sămânța republicanismului modern și îl vede pe Machiavelli drept gânditorul exemplar al acesteia. James Hankins arată că ceea ce îi preocupa cel mai mult pe umaniști nu era reformarea instituțiilor, ci formarea cetățenilor. Dacă caracterul conta mai mult decât legile, acesta trebuia cultivat printr-un nou program de educație pe care l-au numit studia humanitatis : precursorul științelor noastre umaniste.
