Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o explorare pătrunzătoare a președinților americani mai puțin cunoscuți, subliniind contribuțiile lor la evoluția președinției și la interpretarea constituțională. Deși oferă un context istoric bogat și anecdote captivante, unii cititori consideră prezentarea plictisitoare și există critici cu privire la inexactități și erori în detaliile factuale.
Avantaje:Autorul, profesorul Gerhardt, este lăudat pentru stilul său de scriere fluid și pentru înțelegerea aprofundată a istoriei juridice americane. Cartea este bine structurată, acoperă teme semnificative și oferă anecdote interesante care îmbogățesc înțelegerea președinției de către cititori. Cititorii apreciază faptul că se adresează unui public larg, făcând accesibile și plăcute subiecte istorice complexe.
Dezavantaje:Unii cititori critică cartea pentru ritmul lent și lipsa de claritate a ideilor complexe. Există plângeri notabile cu privire la inexactitățile faptice din text, cum ar fi identificarea greșită a președinților și prezentarea incorectă a faptelor istorice. În plus, unii cititori consideră că tratarea președinților mai contemporani a părut forțată sau inutilă.
(pe baza a 26 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Forgotten Presidents: Their Untold Constitutional Legacy
Conținutul cărții:
Numele lor rămân în memorie mai ales ca poante, sinonime pentru obscuritate: Millard Fillmore, Chester Arthur, Calvin Coolidge. Ele evocă nu atât Casa Albă, cât mai degrabă o școală gimnazială degradată undeva în New Jersey. Dar mulți președinți uitați, scrie Michael J. Gerhardt, nu au fost slabi sau ineficienți. Ei au dus cu îndrăzneală bătălii pentru principii constituționale care rezonează și astăzi.
Gerhardt, unul dintre cei mai importanți experți juridici ai noștri, spune povestea Președinților uitați. El analizează treisprezece administrații în ordine cronologică, de la Martin Van Buren la Franklin Pierce și Jimmy Carter, distingând eșecurile politice de impactul lor constituțional. Din nou și din nou, scrie el, ei au sfidat opinia populară pentru a lua poziții ferme. Martin Van Buren a reacționat la o depresiune economică prin retragerea fondurilor federale din băncile de stat, în încercarea de a institui controversatul sistem independent de trezorerie. Obiectivul său a fost să reducă rolul federal în economie, dar și să își consolideze puterea de a acționa independent în calitate de președinte. Prosperitatea nu a revenit, iar el a părăsit funcția sub umbra eșecului. Grover Cleveland și-a schimbat radical abordarea în cel de-al doilea mandat (neconsecutiv). Anterior, se abținuse de la interferența cu legislatorii; la revenirea sa în funcție, a folosit agresiv puterea prezidențială pentru a supune Congresul voinței sale. Considerat acum ca un asterisc, Cleveland a consolidat autoritatea prezidențială asupra numirilor, demiterilor, veto-urilor, afacerilor externe, legislației și multe altele. Jimmy Carter, de asemenea, se dovedește surprinzător de important. În două crize legate de plafonul datoriei și în bătălii privind tratatul Canalului Panama, acțiunea afirmativă și Primul Amendament, el a demonstrat cum capacitatea inerentă de eficiență și energie a președinției îi conferă acesteia un avantaj în luptele cu Congresul, indiferent de popularitate.
Gerhardt explică numeroasele lucruri pe care aceștia și alți zece președinți le au în comun și care explică de ce, în ciuda exceselor lor, au devenit directori executivi uitați.
Incisivă, distrugătoare de mituri și scrisă în mod convingător, această carte arată cum chiar și președinții obscuri au susținut prerogativele Casei Albe și au modificat modul în care interpretăm Constituția.
