Prizonierul iubirii

Recenzii ale cititorilor

„Prizonierul dragostei” de Jean Genet este o carte complexă de memorii de călătorie care împletește experiențele sale din Palestina cu reflecții asupra emoțiilor umane și a luptei politice. Cartea surprinde întâlnirile intime ale lui Genet cu palestinienii și meditațiile sale filosofice, deși poate fi dificil să se distingă o poziție politică clară. Cititorii apreciază poezia și profunzimea scrierilor sale, dar îi critică lungimea și lipsa percepută de perspicacitate.

Cartea este lăudată pentru stilul său poetic de scriere, profunzimea emoțională și perspectiva unică asupra luptei palestiniene. Mulți recenzenți consideră că este o explorare profundă și autentică a experiențelor și relațiilor lui Genet în Palestina, subliniind poveștile umane din spatele tulburărilor politice. Narațiunea este descrisă ca fiind intensă, iar sensibilitatea autorului și capacitatea sa de a evoca imagini puternice sunt recunoscute.

Criticii menționează că cartea poate părea prea lungă și că îi lipsesc ideile sau concluziile clare cu privire la problemele politice pe care le abordează. Unii cititori consideră că stilul „flux de conștiință” al lui Genet este provocator și consideră că acesta nu oferă explicații simple pentru complexitatea situației palestiniene. Au existat, de asemenea, plângeri cu privire la starea cărții la momentul achiziționării, ceea ce indică mai degrabă probleme legate de prezentare decât de conținut.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Prisoner of Love

Conținutul cărții:

Începând din 1970, Jean Genet - hoț de buzunare, prostituată, maestru modernist - a petrecut doi ani în taberele de refugiați palestinieni din Iordania.

Întotdeauna un proscris, Genet a fost atras de acest popor strămutat, o atracție care avea să se dovedească la fel de complicată pentru el pe cât era de durabilă. Prizonierul iubirii, scrisă aproximativ zece ani mai târziu, când mulți dintre oamenii pe care Genet îi cunoscuse fuseseră uciși, iar el însuși era pe moarte, este o descriere frumos observată a acelor vremuri și a acelor oameni, precum și o reafirmare a angajamentului autorului nu numai față de revoluția palestiniană, ci și față de rebeliune în sine.

Căci cea mai deschisă carte politică a lui Genet este și cea mai personală - ultimul pas în pelerinajul sacrilegiu și nepocăit consemnat pentru prima dată în Jurnalul hoțului și o meditație profundă, plină de viziuni, șiretlicuri și contradicții, asupra unor probleme de viață și de moarte precum politica imaginii și caracterul seducător și perfid al identității. Ultima capodoperă a lui Genet este o călătorie lirică și filosofică la intersecția sângeroasă dintre opresiune, teroare și dorință din inima lumii contemporane.