Raidurile Palmer: Istoria arestărilor și deportărilor anarhiștilor și comuniștilor din America în timpul primei „sperieturi roșii

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 21 voturi.

Titlul original:

The Palmer Raids: The History of the Arrests and Deportations of Anarchists and Communists in America during the First Red Scare

Conținutul cărții:

*Include imagini.

*Include extrase din relatări contemporane.

*Include o bibliografie pentru lecturi suplimentare.

"Puterea de război este în mod necesar o putere inerentă fiecărei națiuni suverane. Este puterea de autoconservare și această putere nu are alte limite decât amploarea situației de urgență." - Procurorul general A. Mitchell Palmer, decembrie 1918.

Deși perioada 1945-1955 a fost cea mai lungă și mai extinsă perioadă din istoria Americii în care țara a fost cuprinsă de teama comunismului, nu a fost prima. Primul Război Mondial a fost primul conflict străin major în care SUA a fost implicată, după ce a fost în siguranță în spatele Oceanului Atlantic, iar americanii se temeau acum de spionaj și sabotaj. Ca urmare, persoanele de origine germană au devenit suspecte, ceea ce i-a supus pe germanii americani nevinovați la violențe ale mulțimii, multe dintre acestea fiind comise de un grup de justițiari numit American Protective League (APL), care avea un sfert de milion de membri dedicați descoperirii spionilor germani. Când nu au găsit destui, și-au îndreptat atenția asupra subversivilor autohtoni, și anume Internaționala Muncitorilor Lumii, "Wobblies".

Odată cu sfârșitul războiului, îngrijorarea față de subversivii germani a fost înlocuită cu îngrijorarea față de subversivii comuniști. Până în 1919, revoluția bolșevică s-a răspândit în întreaga Europă Centrală și părea să amenințe restul lumii. În America, articolele din ziare se temeau în mod deschis de o revoluție similară în țară. O serie de greve au alimentat temerile că războiul de clasă, fomentat de forțele comuniste străine, va izbucni în orice moment.

În acest butoi cu pulbere, era nevoie doar de o scânteie pentru a crea o adevărată isterie, iar scânteia a venit pe 2 iunie 1919, când locuința procurorului general A. Mitchell Palmer a fost bombardată, rănindu-l pe Palmer și ucigându-l pe atacator. Pliantele anarhiste pe care le avea la el au fost împrăștiate printre resturile bombei, iar acest atac asupra locuinței sale l-a determinat pe Palmer, care fusese un quaker reformist, să lanseze un război total împotriva radicalilor de stânga. În acest proces, procurorul general, care fusese deja impresionat de un tânăr energic și încrezător în sine pe nume J. Edgar Hoover, l-a însărcinat cu lupta împotriva radicalismului. Spaima roșie începuse cu adevărat.

Palmer a decis că modalitatea de a elimina amenințarea radicală din America era să scape de radicali prin deportarea lor în masă din țară. Soluția lui Palmer prezenta doar două probleme: majoritatea "radicalilor" erau cetățeni americani și nu străini, iar Departamentul de Justiție nu avea autoritatea de a deporta străini pentru activități radicale. Fără să se descurajeze, Palmer a înființat Divizia Generală de Informații (GID) sub conducerea lui Hoover, care s-a apucat să colecteze și să organizeze informații (atât fapte, cât și zvonuri nefondate) despre organizații și persoane radicale, primite de la agenții de stat, locale și federale. Unul dintre primele lucruri pe care Hoover le-a făcut, bazându-se pe experiența sa de bibliotecar, a fost să creeze un index de carduri în care să fie listate toate persoanele și organizațiile radicale din țară. În scurt timp, numărul de fișe a crescut la 450 000.

Raidurile au reușit să aresteze 10 000 de persoane, multe dintre ele la reuniuni deschise publicului larg. Problemele inerente acestei abordări au devenit evidente câteva zile mai târziu, când aproape 5 000 de persoane au trebuit să fie eliberate pentru că nu erau membre ale Partidului Comunist sau pentru că erau cetățeni care respectau legea. Cei care au rămas în arest au fost interogați folosind tactici de intimidare de "gradul trei" și forțați să semneze declarații indiferent de acuratețea acestora. În timp ce anchetatorii obțineau dovezile necesare pentru a-i expulza pe radicalii periculoși, Hoover a inițiat o campanie publicitară atent orchestrată, menită să inflameze temerile față de radicali în rândul publicului american. Aceasta a fost prima dată când Hoover s-a angajat în astfel de activități, iar din aceasta a învățat valoarea opiniei publice în aplicarea legii. A fost o lecție pe care o va purta cu el atunci când va deveni director al FBI.