Titlul original:
Report to Alpha Centauri
Conținutul cărții:
John Barnie își expune punctul de vedere de timpuriu, avertizând, în poemul Către cititor, că s-ar putea să doriți să plecați, deoarece... aceste poeme sunt acolo, cu vântul rece / și absența ciocanelor galbene, a burghielor și a bilelor de distrugere.
Dar oricine are ochi să vadă și urechi să audă ar trebui cu siguranță să rămână, nu pentru a fi consolat, ci pentru a face față întrebărilor provocatoare, onestității neclintite și furiei arzătoare față de aroganța care distruge atât de multă viață; viață care, chiar și în ceea ce Conrad numește un univers fără suflet, încă contează. Barnie ne cheamă să privim, știind că, la fel ca toți profeții, el este... străinul, cel care / merge în direcția greșită.
(„Lock-step”) Serios și uneori nuanțat de disperare față de cursa perversă a umanității spre autodistrugere, capturat în imagini izbitoare care persistă, există, de asemenea, un spirit mare și inteligent în joc aici, care se revarsă în comentarii ironice și umor melancolic. Asemenea tatălui lui Kierkegaards, care strânge pumnul în fața universului, Barnie își ridică vocea împotriva nebuniei pe care o luăm prea ușor de bună, refuzând să se plece în fața zeilor consumerismului.
În esență, „Un raport către Alpha Centauri” este un elogiu, scris cu vocea sfâșietoare a unui vizitator din Alpha Centauri, la 10 milioane de ani după plecarea ultimilor oameni, o lume a umbrelor, o lume - deși știu că sună ciudat, chiar în timp ce o scriu - a fantomelor. („Un raport către Alpha Centauri”) Ascuțită, urgentă și, în cele din urmă, umană, aceasta nu este o poezie de care niciunul dintre noi nu ar trebui să se îndepărteze.
