Râsul în Roma antică, 71: Despre glume, gâdilături și crăpături

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Laughter in Ancient Rome” de Mary Beard explorează complexitatea umorului și a râsului în societatea romană, folosind o combinație de analiză istorică și cercetare literară. În timp ce unii cititori îi laudă profunzimea academică și scriitura captivantă, alții o consideră prea academică și densă pentru publicul larg, lipsită de umor în sine, în ciuda subiectului său.

⬤ Bogată erudiție și analiză aprofundată a umorului în Roma antică.
⬤ Un stil de scriere captivant și ingenios, care conectează cititorii moderni cu subiectele antice.
⬤ Oferă o perspectivă unică asupra glumelor antice, a comodificării lor și a dinamicii sociale.
⬤ Explorarea lui Beard ridică întrebări provocatoare despre râs și semnificația sa.

⬤ Densă și academică, ceea ce poate îndepărta cititorii generali.
⬤ Lipsește o abordare directă și distractivă a umorului; unii consideră că nu este amuzant.
⬤ Se bazează mult pe literatura clasică, care poate să nu reprezinte pe deplin societatea romană.
⬤ Unii cititori o consideră repetitivă sau plictisitoare, cu ilustrații insuficiente.

(pe baza a 39 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Laughter in Ancient Rome, 71: On Joking, Tickling, and Cracking Up

Conținutul cărții:

Ce îi făcea pe romani să râdă? Era Roma antică un carnaval, plin de glume proaste și de râsete sincere? Sau era o cultură atent reglementată, în care excesul incontrolabil de râs era o forță de temut - o lume a spiritului, ironiei și zâmbetelor înțelegătoare? Cum înțelegeau romanii râsul? Ce rol a jucat acesta în lumea tribunalelor, a palatului imperial sau în spectacolele din arenă? Râsul în Roma Antică explorează unul dintre cele mai intrigante, dar și cele mai complicate subiecte istorice.

Bazându-se pe o gamă largă de scrieri romane - de la eseuri despre retorică până la o carte de glume romane care a supraviețuit -, Mary Beard urmărește râsetele, zâmbetele și chicotelile romanilor antici înșiși. De la "afacerile cu maimuțe" antice până la rolul chicotelii într-o cultură a tiraniei, ea explorează umorul roman de la hilar, până la cele mai importante și surprinzătoare.

Dar ea reflectă și asupra unor întrebări istorice și mai importante. Ce fel de istorie a râsului putem spune? Putem vreodată să "înțelegem" cu adevărat glumele romanilor?