Râsul în Roma antică, 71: Despre glume, gâdilături și râsete

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Mary Beard „Râsul în Roma antică” explorează complexitatea umorului și a râsului în societatea romană antică prin intermediul unei cercetări meticuloase și al unei proze captivante. În timp ce unii cititori au apreciat intuiția și spiritul ei, alții au găsit cartea prea academică și nu atât de plină de umor pe cât se anticipase, ceea ce a condus la recenzii mixte în ceea ce privește accesibilitatea și plăcerea.

⬤ Studii de primă mână care prezintă cu eleganță subiecte complexe.
⬤ Stil de scriere captivant, cu spirit și umor.
⬤ Oferă perspective critice și sceptice asupra studiilor tradiționale.
⬤ Oferă o privire fascinantă asupra dezvoltării umorului și râsului în culturi.
⬤ Examinarea pătrunzătoare a literaturii antice și implicațiile acesteia asupra perspectivelor moderne.

⬤ Considerată prea academică și densă pentru cititorii generali.
⬤ Unii au considerat-o plictisitoare sau greu de abordat din cauza limbajului și conceptelor tehnice.
⬤ Nu s-a axat suficient pe exemple practice de umor roman, ceea ce a condus la dezamăgirea unor cititori care căutau o lectură mai ușoară.
⬤ Lipsa unei compilații de glume antice într-un format mai accesibil.

(pe baza a 39 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Laughter in Ancient Rome, 71: On Joking, Tickling, and Cracking Up

Conținutul cărții:

Ce îi făcea pe romani să râdă? Era Roma antică un carnaval, plin de glume proaste și de râsete sincere? Sau era o cultură atent reglementată, în care excesul incontrolabil de râs era o forță de temut - o lume a spiritului, ironiei și zâmbetelor înțelegătoare? Cum înțelegeau romanii râsul? Ce rol a jucat acesta în lumea tribunalelor, a palatului imperial sau în spectacolele din arenă? Râsul în Roma Antică explorează unul dintre cele mai intrigante, dar și cele mai complicate subiecte istorice.

Bazându-se pe o gamă largă de scrieri romane - de la eseuri despre retorică până la o carte de bancuri romane care a supraviețuit -, Mary Beard dă de urma chicotelii, zâmbetelor și chicotelii ale romanilor antici înșiși. De la „afacerile cu maimuțe” antice până la rolul râsului într-o cultură a tiraniei, ea explorează umorul roman de la hilar, la memorabil și la surprinzător.

Dar ea reflectă și asupra unor întrebări istorice și mai importante. Ce fel de istorie a râsului putem spune? Putem vreodată să „înțelegem” cu adevărat glumele romanilor?