Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o explorare detaliată a războaielor de decolonizare ale Portugaliei în Africa prin perspectiva unui reporter încorporat, oferind atât anecdote personale, cât și context istoric. Deși este lăudată pentru narațiunea sa captivantă și perspectivele istorice, unii recenzenți o critică pentru inexactitățile faptice, problemele stilistice și lipsa de profunzime în reprezentarea perspectivei gherilei.
Avantaje:⬤ Narațiune extrem de interesantă și captivantă.
⬤ Bine documentată cu relatări personale și interviuri.
⬤ Oferă o perspectivă unică asupra istoriei coloniale a Portugaliei și a războaielor sale din Africa.
⬤ Bun pentru cititorii interesați de războiul de gherilă și conflictele istorice.
⬤ Conține anecdote captivante și povestiri vii.
Dezavantaje:⬤ Conține inexactități factuale și afirmații contradictorii cu privire la politicile portugheze.
⬤ Unii cititori consideră stilul de scriere al autorului plictisitor și repetitiv.
⬤ Reprezentarea limitată a perspectivei gherilei, făcând-o uneori unidimensională.
⬤ Unii recenzenți au considerat că lipseau detalii în anumite domenii și că ar fi putut fi editat mai bine.
(pe baza a 23 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Portugal's Guerrilla Wars in Africa: Lisbon's Three Wars in Angola, Mozambique and Portugese Guinea 1961-74
Conținutul cărții:
Cele trei războaie purtate de Portugalia în Africa, în Angola, Mozambic și Guineea portugheză (Guine-Bissau astăzi) au durat aproape 13 ani - mai mult decât a luptat armata Statelor Unite în Vietnam. Cu toate acestea, ele se numără printre cele mai puțin mediatizate conflicte ale epocii moderne. Denumite în mod obișnuit Războiul de peste mări al Lisabonei (Guerra do Ultramar) sau, în fostele colonii, Războiul de eliberare (Guerra de Libertacao), aceste lupte au jucat un rol esențial în eliminarea dominației albe în Africa de Sud. Deși nu se ridică la nivelul ostilităților din Asia de Sud-Est, numărul victimelor în momentul în care a avut loc o lovitură de stat militară la Lisabona în aprilie 1974 a fost semnificativ. Cu siguranță, a fost suficient pentru a determina Portugalia să pună capăt violențelor și să-și retragă toate trupele în metropolă. În cele din urmă, Lisabona urma să părăsească complet Africa, când sute de mii de cetățeni portughezi s-au întors în Europa, majoritatea lăsând în urmă tot ceea ce dețineau. Independența tuturor fostelor colonii, inclusiv a insulelor atlantice, a urmat la scurt timp după aceea. Lisabona și-a condus teritoriile africane timp de mai bine de cinci secole, nu întotdeauna fără a fi contestată de supușii săi negri și metis, dar suficient de eficient pentru a crea o tradiție lusitană durabilă. Această amprentă este de neșters și rămâne întipărită în limbă, obiceiuri sociale și tradiții culturale care uneori au mai multe în comun cu Europa decât cu Africa.
În prezent, majoritatea ziarelor din Luanda, Maputo - fostul Lourenco Marques - și Bissau sunt în portugheză, la fel ca și limba predată în școlile lor și utilizată de reprezentanții lor respectivi în organismele internaționale la care subscriu toate. Într-adevăr, cu ocazia unei vizite recente în centrul Mozambicului, în 2013, un tânăr membru al Corpului american pentru pace i-a spus acestui autor că, în ciuda faptului că a fost implicat într-un conflict cu portughezii timp de mulți ani în anii 1960 și 1970, a constatat că localnicii cu care a intrat în contact erau extrem de îndrăgostiți de "stăpânii coloniali" de odinioară. În calitate de corespondent străin, Al Venter a acoperit toate cele trei războaie pe parcursul a mai mult de un deceniu, petrecând perioade îndelungate în teritorii și participând la operațiuni cu armata, pușcașii marini și forțele aeriene portugheze. În acest timp, el a scris mai multe cărți despre aceste conflicte, inclusiv un raport despre conflictul din Guineea portugheză pentru Munger Africana Library din cadrul California Institute of Technology. Portugal's Guerrilla Wars in Africa reprezintă un amalgam al acestor eforturi. În același timp, această carte nu este o istorie oficială, ci mai degrabă perspectiva unui jurnalist asupra evenimentelor militare, așa cum le-a văzut cineva care a făcut o carieră din raportarea războaielor de peste mări, în special a celor din Africa. Aparatul de fotografiat al lui Venter a fost întotdeauna la îndemână; majoritatea imaginilor folosite între aceste coperți sunt ale sale.
Abordarea sa este atât intruzivă, cât și personală și îi place să creadă că a reușit să înregistreze pentru posteritate un segment mic, dar vital al istoriei africane.
