Titlul original:
The Only Name We Can Call It Now Is Not Its Only Name
Conținutul cărții:
Pornind de la o întâlnire misterioasă și profund inconfortabilă între vorbitor și K, THE ONLY NAME WE CAN CALL IT NOW IS NOT ITS ONLY NAME se transformă încet într-o examinare lungă și imposibil de personală a voinței și a proprietății, a limbii materne și a pământului matern, boală cronică (a corpului și a solului), lipsa de adăpost și exil, violență și loc, separare și dor, părți private și spații publice, intimitate și instituție, afecțiune și ardoare, performativitate, facialitate, vernaculare, voce, murdărie, instinct și clovnerie. Scrisă într-un moment suspendat în care Hsiung a experimentat o profundă criză de tăcere în viața sa, ceea ce începe ca o interogație cu adevărat hibridă a unei interogații între student și profesor se contorsionează într-o excavare încâlcită și incantatorie a originilor psihicului unui poet și a relației sale cu lumea însăși. O lucrare care nu a fost compusă, ci descompusă prin intermediul viermilor și muștelor și printr-o expunere periculoasă la elementele mitologiei, ecologiei și epistemologiei, The only name we can call it now is not its only name este atât o convalescență perenă între spectrele individuale și societale, cât și documentarea tectonică a unei încercări repetate de a rezista.
Lucrarea lui Valerie Hsiung The only name we can call it now is not its only name ne poartă prin teritoriul/lipsa exilului: ce se face cu locația, cum se localizează sinele și comunitatea, și călătoria către sosire, dacă există una. Limba exilatului conține o multitudine de voci și forme. Poemele lui Hsiung îmi vorbesc despre performanța de a ajunge la limba obținută prin traduceri, prin aranjarea literelor care este, de asemenea, o deplasare a altor litere, teritorii și corpuri. Întorsăturile și ocolurile din povestea "unui loc în care nu am putut vorbi la început. A trebuit să învăț", vorbește, de asemenea, despre călătoria către limbajul autobiografiei comunității. Ceea ce noi considerăm a fi voce nu este lipsit de politica de deposedare. În acest peisaj, singura certitudine este cea a impermanenței și a schimbării. Poemele rezistă semnificațiilor pe care i le-am putea atribui, se strecoară în forme atunci când credem că le știm numele. Este o colecție uimitoare. --Tsering Wangmo Dhompa.
Singurul nume pe care i-l spunem acum nu este singurul său nume trece imediat dincolo de domeniul cărții legate într-o proiecție aeriană și psihedelică a minții, un tipar în continuă desfășurare pe care îl putem observa doar de deasupra pământului și prin muzica simultană a fragmentelor care se ciocnesc. Textul lui Hsiung își menține viteza și farmecul prin detalii periferice perfect sincronizate care fac loc prezentului continuu, luminos, cristalizat. Nu am vrut niciodată să părăsesc această carte, deoarece ilustrează atât de îndeaproape modul în care un poet se gândește la realitate: pozând cuvintele ca niște incinte care plutesc libere, sunetul fiind folosit ca o armă necesară de apărare și experiența noastră de a fi înconjurați de limbaj, neputincioși să continuăm să ascultăm și să legăm și să aruncăm linia înapoi în formațiuni noi, necuantificabile. --Cedar Sigo.
Poezie. Hibrid.
