Taoismul: Creșterea unei religii

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Taoism: Creșterea unei religii” de Isabelle Robinet este apreciată pentru prezentarea cuprinzătoare și erudită a dezvoltării taoismului de la originile sale filosofice la practicile religioase organizate. Cartea își propune să ofere o înțelegere coerentă a evoluției gândirii și practicii taoiste de-a lungul a aproape două milenii, ceea ce o face o resursă importantă pentru studenții serioși ai istoriei religioase chineze.

Cartea este foarte apreciată pentru vasta sa erudiție, în special pentru că oferă o imagine de ansamblu unificată a taoismului. Ea pune în discuție concepțiile greșite despre taoismul „filosofic” versus taoismul „religios”, afirmând interconectarea lor. Expertiza autorului, stilul clar de scriere și bibliografia valoroasă sunt evidențiate ca puncte forte majore. Criticii consideră cartea esențială pentru oricine are un interes serios pentru acest subiect.

Unii recenzenți remarcă faptul că, ocazional, cartea trece cu vederea detalii complexe, lăsând anumite descrieri ale practicilor religioase să pară abstracte. Este posibil să nu servească drept cel mai bun text introductiv pentru începători, fiind mai potrivită pentru cititorii deja familiarizați cu taoismul.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Taoism: Growth of a Religion

Conținutul cărții:

Acesta este un studiu al istoriei taoismului de la aproximativ secolul al III-lea î.Hr. până în secolul al XIV-lea d.Hr. Timp de mulți ani, a fost obișnuită împărțirea taoismului în taoism filosofic și taoism religios. Autoarea a susținut mult timp că aceasta este o diviziune falsă și că taoismul religios este pur și simplu practica taoismului filosofic. Ea consideră că taoismul este în primul rând o religie, iar lucrarea de față urmărește dezvoltarea taoismului până când acesta a ajuns la forma sa matură (care rămâne intactă și astăzi, deși cu inovații moderne).

Scopul principal al acestei istorii a taoismului este de a trasa liniile principale ale evoluției sale doctrinare, arătând coerența dezvoltării sale, marea varietate de factori care au intrat în joc de-a lungul unei lungi perioade de epoci deconectate, absorbția constantă a contribuțiilor externe și progresul care le integrează. Autorul arată cum anumite teme recurente sunt tratate în moduri diferite în diferite epoci și în diferite secte. Printre aceste teme se numără Adevărul ultim, nemurirea, înțeleptul, geneza și sfârșitul lumii, răsplata pentru faptele bune și rele, reprezentările cerurilor și iadurilor, precum și legăturile dintre viață și spirit, dintre viață și moarte, dintre om și societate și dintre experiența mistică și forma socială a religiei.

Planul cărții este cronologic, dar cronologia este oarecum fluidă având în vedere modul în care a evoluat taoismul; pe măsură ce a asimilat noi caracteristici în cursul creșterii sale, nu a încetat niciodată să continue să le dezvolte pe cele vechi. Astfel, secta Maeștrilor Cerești, care este cronologic prima care a obținut o structură, este tratată la începutul cărții, deși există până în zilele noastre, iar tradiția Shangqing a luat formă în secolul al IV-lea, deși anii săi de glorie au fost sub Tang (618-907).