The Four-Chambered Heart (Inima cu patru camere): V3 în romanul continuu al lui Nin

Recenzii ale cititorilor

Recenzile la romanul lui Anais Nin evidențiază stilul său narativ introspectiv și complex, adesea descris ca fiind mai degrabă un eseu sau o carte de memorii decât un roman tradițional. Proza este lăudată pentru frumusețea și profunzimea sa emoțională, în special în explorarea psihicului și a relațiilor protagonistei Djuna. Cu toate acestea, povestea este criticată pentru că este oarecum lipsită de direcție, cu o lipsă de dezvoltare substanțială a intrigii și o rezoluție oarecum nesatisfăcătoare.

⬤ Proză frumoasă și cursivă
⬤ explorare profundă a personajelor
⬤ teme emoționale și psihologice profunde
⬤ inspirație și prilej de reflecție
⬤ bine scrisă, cu perspective sensibile asupra iubirii și relațiilor.

⬤ Mai mult eseu decât roman
⬤ îi lipsește o intrigă solidă și captivantă
⬤ unele descrieri pot fi prea sentimentale
⬤ profunzimea personajelor poate duce la un sentiment de inutilitate sau nemulțumire
⬤ finalul pare superficial și mai degrabă epuizează decât iluminează.

(pe baza a 9 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Four-Chambered Heart: V3 in Nin's Continuous Novel

Conținutul cărții:

Inima cu patru camere, romanul din 1950 al Anei Nin, relatează relația din viața reală pe care aceasta a avut-o cu chitaristul Gonzalo Mor în 1936. Nin și Mor au închiriat o casă-barcă pe Sena și, sub influența pătrunzătoare a paznicului bărcii și a soției lui Mor, Helba, au dezvoltat o relație. Mor a numit barca Nanankepichu, ceea ce înseamnă "nu chiar o casă".

În roman, pe care Nin l-a inspirat din experiențele sale de pe vas, personajele sunt clar conturate. Djuna este o întruchipare a lui Nin însăși. O tânără dansatoare în căutarea împlinirii, ea încorporează tot ceea ce autoarea urmărea la acea vreme. Personajul Djuna se regăsește și în alte romane, țesând probabil un fir direct autobiografic în ficțiunea lui Nin. Prin urmare, muzicianul țigan, Rango, este Mor, iar soția sa invalidă este Zora. Bătrânul paznic este prezent ca o forță care, împreună cu Zora, lucrează împotriva îndrăgostiților în căutarea lor a fericirii.

Principala preocupare a lui Nin este "exteriorul" și modul în care acesta afectează "interiorul". Apa este o temă ingenios folosită. "Nu mă tem prea mult de adâncuri", spune Djuna, "și mă tem foarte mult de viața superficială". Relația dintre Rango și Djuna este, de fapt, efortul lor de a rămâne pe linia de plutire. Nin folosește adesea un flux al conștiinței, în special în analizele sale curgătoare despre dragoste, viață și muzică, care continuă imaginea apei.

Scrisul Anei Nin este de obicei rafinat prin detaliile și textura sa. Ea descrie Parisul: "pavelele sale lăcuite în negru" și "copacii din filigran argintiu". "eșarfele umede de ceață" de pe râu și "tămâia ascuțită a castanelor prăjite" își dezvăluie sursa prin realitatea lor: experiența personală a lui Nin.