The God Who Plays (Dumnezeul care joacă)

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează conceptul de joc în cadrul creștinismului, susținând că o mentalitate ludică este esențială pentru a experimenta o relație plină de bucurie și profunzime cu Dumnezeu. În timp ce unii cititori o găsesc încântătoare și provocatoare, alții consideră că banalizează aspectele serioase ale credinței.

Cititorii apreciază perspectiva inedită asupra importanței jocului în credința creștină și a legăturii pe care o favorizează cu Dumnezeu. Cartea este descrisă ca fiind bine scrisă, pătrunzătoare și provocatoare, inspirându-se dintr-o varietate de autori și încurajând o reflecție profundă asupra bucuriei în viața spirituală.

Unii recenzenți îl critică pe autor pentru aplicarea greșită a conceptului de joc la chestiuni spirituale serioase, considerând că le diminuează semnificația. Există, de asemenea, comentarii cu privire la lipsa de convingere în stilul de scriere și la eșecul cărții de a-și menține forța argumentului pe tot parcursul cărții.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The God Who Plays

Conținutul cărții:

Mulți oameni ar fi surprinși să audă că o atitudine jucăușă față de Dumnezeu și față de lume stă la baza credinței creștine. În mod tradițional, creștinii s-au concentrat pe responsabilitățile serioase ale serviciului, sacrificiului și angajamentului.

Dar profeții spun că împărăția viitoare este plină de oameni care râd și se joacă, ceea ce are implicații pentru creștinii care sunt chemați să trăiască împărăția viitoare în prezent. Joaca nu este banală sau secundară față de muncă și serviciu - doar un mod de viață jucăuș face dreptate seriozității vieții! Joaca este forma esențială și supremă a relației cu Dumnezeu, motiv pentru care Isus le-a spus oamenilor să învețe de la copii. Într-adevăr, o atitudine ludică este o parte importantă a tuturor relațiilor semnificative.

Această carte explorează harul, credința, iubirea, închinarea, răscumpărarea și împărăția din perspectiva unei atitudini ludice. Ea descrie modul în care se poate crea o etică a jocului care să corespundă eticii muncii și discută despre joc ca virtute, avertismentul lui Aquino împotriva păcatului de a nu te juca suficient și afirmația lui Bonhoeffer că, într-o lume a durerii, doar creștinul se poate juca cu adevărat.