The Language Game: Cum improvizația a creat limbajul și a schimbat lumea

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă o schimbare în înțelegerea limbajului, argumentând împotriva teoriei gramaticii universale a lui Noam Chomsky. Ea presupune că limbajul este un proces dinamic și improvizațional, similar unui joc, și pune accentul pe aspectele contextuale și interactive ale comunicării. Cu toate acestea, în timp ce unii cititori au găsit abordarea fascinantă și pătrunzătoare, alții au criticat-o pentru că este plictisitoare și lipsită de informații noi.

Cartea este bine documentată și prezintă o teorie unică și accesibilă despre limbaj ca proces interactiv. Mulți cititori au considerat-o provocatoare și capabilă să le schimbe perspectiva asupra limbajului. Metafora limbajului ca un joc este apreciată pentru claritatea și relatabilitatea sa.

Unii cititori au găsit conținutul plictisitor, susținând că este lipsit de noutate și profunzime. Criticii susțin că cartea nu încorporează în mod adecvat perspective semnificative ale biologiei evolutive și este dezamăgitoare pentru cei care caută perspective academice serioase.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Language Game: How Improvisation Created Language and Changed the World

Conținutul cărții:

Uitați de instinctul lingvistic - aceasta este povestea modului în care creăm limbajul pe parcurs

Limbajul este 

Poate umanitatea lui 

cea mai uimitoare 

și una care rămâne puțin înțeleasă. În The Language Game, cercetătorii cognitivi Morten H. Christiansen și Nick Chater ne arată unde au greșit generațiile de oameni de știință care au căutat regulile limbajului. Limbajul nu se bazează pe gramatici înrădăcinate, ci pe o libertate aproape totală, ca un joc de șarade, singura cerință fiind dorința de a înțelege și de a fi înțeles. Din acest nou punct de vedere, Christiansen și Chater 

găsesc soluții convingătoare la mistere majore precum originile limbilor și modul în care învățarea limbilor este posibilă, precum și la dezbateri de lungă durată, cum ar fi dacă existența a două cuvinte pentru „albastru” schimbă ceea ce vedem.  

În cele din urmă, ei arată că singura constrângere reală a comunicării este imaginația noastră.