The Show That Never Ends: Ascensiunea și decăderea Prog Rock

Recenzii ale cititorilor

Cartea „The Show That Never Ends” de Dave Weigel oferă o retrospectivă a rock-ului progresiv, prezentând ascensiunea, decăderea și contextul cultural din jurul genului. Deși este lăudată pentru abordarea sa cuprinzătoare și anecdotele amuzante, cartea a fost criticată pentru organizarea sa, omisiunile formațiilor cheie și problemele legate de calitatea scrierii și editare.

⬤ Tratarea respectuoasă și amănunțită a genului Progressive Rock, oferind povești atât de la formații cunoscute, cât și de la formații mai puțin cunoscute.
⬤ Bine documentat și pătrunzător, cu anecdote plăcute și context istoric.
⬤ Se adresează atât fanilor înrăiți, cât și pasionaților de muzică în general care doresc să afle mai multe despre acest gen.
⬤ Evidențiază importanța Progressive Rock în peisajul muzical de la sfârșitul anilor '60 și '70.

⬤ Unii cititori au considerat că scrierea este dezorganizată, lipsită de coerență și, ocazional, prost editată, cu erori frecvente de editare.
⬤ Nu este suficient de cuprinzătoare pentru fanii hardcore, trupele importante precum Caravan și Pink Floyd primind puțină atenție.
⬤ Accentul pus pe aspectele negative și criticile criticilor contemporani la adresa rock-ului progresiv diminuează imaginea pozitivă a genului.
⬤ Stilul de scriere este uneori considerat simplist și nu se adâncește în teoria muzicală.

(pe baza a 123 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Show That Never Ends: The Rise and Fall of Prog Rock

Conținutul cărții:

The Show That Never Ends este povestea definitivă a extraordinarei ascensiuni și decăderi a rock-ului progresiv („prog”). Epitomizat de formații clasice, aflate în fruntea clasamentelor, precum Yes, Genesis, Pink Floyd, Jethro Tull și Emerson Lake & Palmer, împreună cu succesori precum Rush, Marillion, Asia, Styx și Porcupine Tree, prog-ul a vândut sute de milioane de discuri. Acesta a adus în mainstream albume conceptuale, coperte distanțate, semnături temporale nebunești, înregistrări multipistă și scenografie atât de bombastică încât a fost ironizată în filmul clasic This Is Spinal Tap.

Cu o cunoaștere vastă a ceea ce Rolling Stone a numit „genul delicios de decadent pe care punkerii nu au reușit să îl ucidă”, cu acces la oamenii cheie care au făcut muzica și cu pasiunea unui adevărat entuziast, David Weigel, reporter național la Washington Post, spune povestea prog-ului în tot fastul, creativitatea și excesul său.

Weigel explică exact ce a fost „progresiv” în prog rock și cum complexitatea și experimentalismul său au apărut din precursori precum Beach Boys Pet Sounds și Beatles Sgt. Pepper. El urmărește popularitatea prog de la succesul masiv al pieselor „Whiter Shade of Pale” de la Procol Harum și „Nights in White Satin” de la Moody Blues în 1967. El dezvăluie modul în care au fost realizate cele mai bine vândute albume de epocă ale prog-ului, inclusiv The Dark Side of the Moon, Thick as a Brick și Tubular Bells. Și explorează apariția unor noi instrumente în mixul prog, cum ar fi sintetizatorul, flautul, mellotronul și - celebrul - chitara cu două gâturi.

The Show That Never Ends este plin de amintiri sincere ale muzicienilor celebri ai prog-ului. De asemenea, prezintă portrete memorabile ale contribuțiilor vitale ale producătorilor, antreprenorilor și tehnicienilor precum Richard Branson, Brian Eno, Ahmet Ertegun și Bob Moog.

În cele din urmă, Weigel apără prog-ul de batjocura enormă pe care a primit-o timp de o generație și dezvăluie noul respect critic și popularitatea pe care le-a obținut în resurgența sa contemporană.