Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea a primit laude copleșitoare pentru reflecțiile sale frumoase și provocatoare asupra muzicii și a legăturii acesteia cu cultura, emoțiile și problemele sociale, în special în contextul de a fi negru în America. Mulți cititori au considerat că stilul de scriere al autorului este captivant și emoționant, ducând la răspunsuri emoționale profunde. Cu toate acestea, unii cititori au remarcat că câteva eseuri au fost dezarticulate sau pierdute uneori și au existat sentimente mixte în ceea ce privește perspectiva autorului asupra rasei și circumstanțelor.
Avantaje:⬤ Frumos scris și cu rezonanță emoțională.
⬤ Oferă o perspectivă profundă asupra muzicii și a semnificației sale culturale.
⬤ Implică cititorii prin experiențe relatabile și reflecții profunde asupra durerii, rasei și identității.
⬤ Încurajează reascultarea muzicii cu o profunzime sporită.
⬤ Foarte recomandat pentru oricine este interesat de drepturile civile și de poveștile personale.
⬤ Vocea autorului este intimă și relatabilă.
Dezavantaje:⬤ Unele eseuri pot părea dezarticulate sau confuze pentru anumiți cititori.
⬤ Recenzii mixte privind perspectiva autorului în ceea ce privește rasa și circumstanțele.
⬤ Unii cititori și-au dorit mai mult context în versiunea audiobook cu privire la anumite eseuri care au fost excluse.
(pe baza a 18 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
They Can't Kill Us Until They Kill Us: Expanded Edition
Conținutul cărții:
Când a fost publicată pentru prima dată în 2017, cartea They Can't Kill Us Until They Kill Us a devenit o senzație culturală instantanee, apărând în videoclipuri muzicale, în partea B a single-urilor lui Matt Berninger și Julien Baker de la The National, ca temă de eseu la testele standardizate, și i-a determinat pe criticii de la NPR să îl anunțe pe Hanif Abdurraqib drept "una dintre cele mai esențiale voci ale generației sale". Această ediție paperback extinsă include trei eseuri suplimentare ale autorului și o postfață originală de Jason Reynolds.
Într-o epocă a confuziei, fricii și pierderilor, Hanif Abdurraqib este o voce care contează. Fie că participă la un concert Bruce Springsteen la o zi după ce a vizitat mormântul lui Michael Brown, fie că discută despre manifestările publice de afecțiune la un spectacol Carly Rae Jepsen, el scrie cu o pregnanță și un magnetism care rezonează profund.
În urma atacurilor din cluburile de noapte din Paris, el își amintește cum s-a refugiat în adolescență în muzică, la spectacole, și se întreabă dacă următoarea generație de tineri musulmani nu va avea această oportunitate acum. În timp ce discută despre amenințarea zilnică la adresa vieții negrilor americani, Abdurraqib povestește prima dată când a fost pus la pământ de polițiști: pentru că a încercat să intre în propria mașină.
În eseuri care au fost publicate de New York Times, MTV și Pitchfork, printre altele - împreună cu eseuri originale, inedite - Abdurraqib folosește muzica și cultura ca o lentilă prin care să privească lumea noastră, astfel încât să ne putem înțelege mai bine pe noi înșine, dovedindu-se astfel un clopot de bord pentru vremurile noastre.
