Un lucru mărunt, fericirea

Titlul original:

A Slight Thing, Happiness

Conținutul cărții:

"Dacă suntem femei, ne gândim la mamele noastre", declară Virginia Woolf în A Room of One's Own și, cu siguranță, Joan Baranow îmbrățișează o poetică centrată pe femeie în A Slight Thing, Happiness. în acest volum de poezii, Baranow explorează numeroasele faze ale maternității, începând cu lupta sa cu tratamentele de infertilitate, toxemia sarcinii și nașterile premature ale fiilor săi. Poemele care deschid cartea povestesc acele prime zile de dezamăgire, speranță și recunoștință cu imagini vii ale naturii, în timp ce poeta își croiește drum printr-un mediu clinic dur.

În secțiunea a II-a, Baranow se întoarce la femeile care au fost înainte, căutând îndrumări cu privire la cel mai bun mod de a fi mamă, în timp ce își pierde propria mamă din cauza cancerului. Pierderea propriei mame, atât la propriu, cât și spiritual, este un motiv care revine în întreaga carte. Femeile în vârstă din basmele populare, de exemplu, sunt prezentate ca femei feroce care au pierdut în mod tragic controlul asupra vieții lor. În "Bunica", vorbitorul își amintește cum "Odată, purtase un topor. / Odată, a jupuit porumbeii mici / atât de abundenți aici, cu petele ochilor lor / pietre strălucitoare de onix...." La fel ca bunica din "Scufița Roșie", ea știe că vârsta i-a luat puterile și "acum este o fantomă, nu-i așa, / distrusă, spulberată, cu picioarele ca niște zdrențe răsucite". În "Sergent Marge", o veterană de război care nu mai este capabilă să se îngrijească singură este legată de un pat de spital, împotrivindu-se sistemului care insistă să aibă grijă de ea, luându-i în același timp puterea. Chiar și mama poetului, vorbind din mormânt, nu are altceva de oferit decât consolare fiicei sale îndurerate.

Deși înaintașele ei de sex feminin sunt slăbite de vârstă, rezistența lor în fața forțelor care le constrâng este o sursă de inspirație. Poeta învață că dezinvoltura în fața fricii poate fi un model pentru maternitate. Această a treia secțiune a cărții descrie lumea văzută de copiii ei, o lume "cu sau fără aripi", în care moartea planează la marginea conștiinței lor. Baranow deplânge morțile obișnuite care apar ca parte naturală a vieții - un șobolan înecat, un cerb mort - și totuși își încurajează copilul mic să meargă cu curaj "pe un zid de piatră, cu vârf de porumbel". Iată poezii care celebrează energia nepăsătoare a copilăriei, chiar dacă moartea rămâne mereu prezentă în mintea poetei.

Ultima secțiune a cărții se îndreaptă spre exterior, pe măsură ce cerințele maternității se transferă într-o sferă socială mai largă, iar poeta se reconectează cu prieteniile, căsătoria și propriile amintiri din copilărie. Natura rămâne nucleul vital al relației lui Baranow cu viața și cu crearea imaginilor sale. Ea își amintește când "sufletul ei a avut șansa să călătorească / acolo unde pământul era inutil - / doar câmpuri de meri abandonați" și cum a eliberat odată un nor de termite care au fost imediat capturate de libelule, "venind în picaj / ca niște bombardiere groase". Natura este instructivă din punct de vedere fizic și moral, de la detaliile intime ale vieții reproductive până la stelele care "și-au păstrat cursul". În ciuda mărturisirii sale: "Știu atât de puține despre / ceea ce iubesc", poeta și fiul ei adolescent se confesează momentan unul altuia, înfășurați sub cerul nopții, în căldura uterină a unui jacuzzi de hotel.