Violoncelul încă mai cântă: O poveste generațională despre Holocaust și despre puterea transformatoare a muzicii

Recenzii ale cititorilor

Cartea de memorii a lui Janet Horvath, „The Cello Still Sings”, oferă o relatare profund personală a experiențelor familiei sale din timpul Holocaustului, concentrându-se asupra rezilienței și influenței muzicii în viața lor. Cartea explorează teme legate de istorie, dinamica familiei și impactul psihologic al supraviețuirii traumelor, oferind cititorilor atât o perspectivă istorică, cât și o relevanță contemporană. Narațiunea este bogată în profunzime emoțională, evocând bucurie, tristețe și reflecție asupra trecutului și prezentului.

⬤ O narațiune frumos scrisă, captivantă
⬤ profund personală și relatabilă
⬤ evidențiază puterea muzicii
⬤ oferă perspective istorice valoroase
⬤ evocă un spectru de emoții
⬤ explorează dinamica familiei și impactul acesteia asupra identității
⬤ relevantă pentru problemele contemporane ale fascismului și intoleranței.

⬤ Unii cititori pot găsi subiectul provocator sau dureros
⬤ anumite teme pot fi intense și pot provoca disconfort
⬤ accentul pus pe genealogie și dinamica familiei poate fi complex pentru unii.

(pe baza a 94 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Cello Still Sings: A Generational Story of the Holocaust and of the Transformative Power of Music

Conținutul cărții:

O istorie cuprinzătoare a trei generații întunecate de umbra lungă a Holocaustului, The Cello Still Sings este o poveste vie, emoționantă și adevărată de descoperire personală. În copilărie, Janet este bântuită de tăcerea stranie din jurul experiențelor părinților ei. George și Katherine, doi muzicieni profesioniști și supraviețuitori ai Holocaustului, îngroapă amintirile despre cine și ce au fost înainte, reducând trecutul la tăcere pentru a trăi. Muzica este colacul lor de salvare.

După cinci decenii de secrete, Janet își dezvăluie în sfârșit moștenirea Holocaustului atunci când dă peste un indiciu. După război, George a interpretat programe de ridicare a moralului în toată Bavaria, într-o orchestră formată din douăzeci de supraviețuitori ai lagărelor de concentrare. Deși Janet devine și ea violoncelistă, tatăl ei nu dezvăluie niciodată că două dintre programe, în 1948, au fost conduse de legendarul maestru american Leonard Bernstein.

Tatăl lui Janet a fost mai norocos decât alții. Când a fost adunat pentru muncă silnică, ratând la limită deportarea în lagărele morții de la Auschwitz, un gardian nazist iubitor de muzică i-a dat mănuși pentru a-și proteja mâinile de violoncelist. Memoriile lui Janet despre Holocaust sunt profund personale și lămuritoare. Prin umor și povestiri pline de culoare, ea împletește viața părinților ei cu a ei și captează intensitatea experiențelor lor de viață. Cicatricile persistente sunt vindecate prin susținerea și puterea muzicii, iar creația lor muzicală unește oamenii din generație în generație.