Artă și obiecte

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă un caz bine argumentat pentru importanța artei în înțelegerea lumii, bazându-se pe expertiza lui Harman atât în critica de artă, cât și în filosofie. Deși prezintă similitudini cu lucrările anterioare ale lui Harman, argumentele sunt construite cu claritate și evită pretențiozitatea, deși unii critici consideră că un angajament mai mare față de filosofia lui Deleuze ar îmbunătăți discuția.

Argumente susținute cu atenție în favoarea importanței artei, argumente bine structurate și detaliate, limbaj minim pretențios, combină eficient critica de artă cu filosofia occidentală.

Similar cu lucrările anterioare ale lui Harman, este posibil să nu ofere perspective noi pentru cei familiarizați cu acestea, o anumită dezamăgire cu privire la lipsa de angajament față de filosofia lui Deleuze.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Art and Objects

Conținutul cărții:

În această carte, fondatorul ontologiei orientate spre obiect își dezvoltă punctul de vedere conform căruia estetica este disciplina centrală a filosofiei. În timp ce știința trebuie să încerce să înțeleagă un obiect din punct de vedere al calităților sale observabile, filosofia și arta nu pot proceda în acest fel deoarece nu au acces direct la obiectele lor. Prin urmare, filozofia împărtășește aceeași soartă ca și arta, fiind nevoită să comunice indirect, aluziv sau eliptic, mai degrabă decât în termenii propoziționali clari care sunt adesea considerați - în mod eronat - ca fiind singurul material al filozofiei autentice.

Conceperea filosofiei și a artei în acest mod ne permite să relecturăm dezbaterile cheie din teoria estetică și să privim istoria artei într-un mod diferit. Critica formalistă a lui Greenberg și Fried este respinsă pentru refuzul său de a îmbrățișa teatralitatea înnăscută și multiplicitatea profundă a fiecărei opere de artă. Acest lucru are consecințe asupra criticii de artă, făcând conținutul pictural mai important decât crede formalismul, dar mai puțin legat de sfera socială decât susține anti-formalismul. Acest lucru are consecințe și asupra istoriei artei, deoarece suprarealiștii, David și Poussin, printre alții, câștigă în importanță. Legătura strânsă dintre estetică și ontologie invită, de asemenea, la o nouă periodizare a filosofiei moderne în ansamblu, iar întoarcerea obișnuită de la lucrul în sine al lui Kant către o creștere a „imanenței” filosofice se dovedește a fi un răsărit fals.

Această lucrare majoră va fi de mare interes pentru studenții și cercetătorii filosofiei, esteticii, istoriei artei și teoriei culturale.