Bucuria de a juca, bucuria de a gândi: Conversații despre artă și performanță

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă interviuri cu un muzician talentat, oferind o perspectivă profundă asupra muzicii și performanței. Cu toate acestea, a fost criticată pentru formatul său și pentru profunzimea discuțiilor.

Oferă perspective remarcabile care sporesc înțelegerea și aprecierea muzicii; oferă gânduri personale despre plăcerea fizică de a cânta la pian.

⬤ Prezentată ca conversații, dar este în principal o colecție de întrebări și răspunsuri
⬤ observații critice cu privire la lipsa de profunzime și nuanță a opiniilor autorului
⬤ unele idei nu sunt urmărite sau explorate mai departe.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Joy of Playing, the Joy of Thinking: Conversations about Art and Performance

Conținutul cărții:

Conversații strălucite, practice și pline de umor cu unul dintre cei mai mari muzicologi ai secolului al XX-lea despre artă, cultură și durerea fizică de a cânta un pasaj dificil până când îi atingi răsplata.

De-a lungul vieții sale, Charles Rosen a combinat o inteligență formidabilă cu o abilitate imensă ca pianist de concert. A început să studieze la Juilliard la vârsta de șapte ani și a continuat să inspire o generație de cercetători să combine istoria, estetica și analiza partiturilor în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „noua muzicologie”.

The Joy of Playing, the Joy of Thinking prezintă un masterclass pentru iubitorii de muzică. În interviurile realizate și publicate inițial în limba franceză, prietena lui Rosen, Catherine Temerson, îi pune întrebări atent elaborate pentru a obține opiniile sale cu privire la evoluția muzicii - ca să nu mai vorbim de pictură, teatru, știință și modernism. Rosen abordează utilitatea reflecției estetice, plăcerea de a depăși trac și drama de a cuceri un pasaj dificil din punct de vedere tehnic. El spune povești vii despre compozitori de la Chopin și Wagner la Stravinsky și Elliott Carter. În întrebările lui Temerson și răspunsurile lui Rosen apar enigme atât practice, cât și metafizice. Este posibil să înțelegem o lucrare fără să o analizăm? Există muzică dacă nu este cântată?

De-a lungul lucrării, Rosen revine la tema senzualității, susținând că, dacă cineva nu are o dorință fizică de a cânta la un instrument, atunci ar trebui să aleagă o altă ocupație. Rosen îi duce pe cititori în inima problemei muzicale. „Muzica este un mod de a instrui sufletul, de a-l face mai sensibil”, spune el, ”dar este utilă doar în măsura în care este plăcută. Această plăcere se manifestă pentru oricine experimentează muzica ca pe o nevoie inexorabilă a trupului și a minții.”.