Libertatea și artele: Eseuri despre muzică și literatură

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o colecție de eseuri de Charles Rosen care explorează o gamă largă de subiecte axate în principal pe muzică, oferind anecdote personale și comentarii critice pe diverse teme. Scrierea este lăudată pentru gândirea sa și pentru stilul său amuzant, făcând-o plăcută pentru cititori, chiar și pentru cei care nu sunt familiarizați cu toate conceptele.

Cartea este scrisă frumos, provoacă la reflecție și este pătrunzătoare. Cititorii apreciază exprimarea sinceră a opiniilor lui Rosen și varietatea de subiecte abordate, inclusiv anecdote despre muzicieni celebri. Eseurile îi provoacă pe cititori și îi invită să gândească critic. Mulți au găsit cartea captivantă și nu au vrut să se termine, subliniind natura sa captivantă.

Unii cititori au remarcat că stilul lui Rosen pare mai furios decât în lucrările anterioare, ceea ce s-ar putea să nu rezoneze cu toată lumea. În plus, există critici cu privire la opiniile sale asupra mișcării Early Music, pe care unii le-au considerat dure sau nejustificate. Câțiva au menționat, de asemenea, că anumite concepte din carte ar putea să nu fie pe deplin justificate sau ar avea nevoie de mai multă claritate.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Freedom and the Arts: Essays on Music and Literature

Conținutul cărții:

Există un moment în istorie în care o operă primește interpretarea ideală? Sau este întotdeauna necesară negocierea pentru a păstra trecutul și a se adapta prezentului? Libertatea de interpretare, sugerează Charles Rosen în aceste explorări sclipitoare ale muzicii și literaturii, există într-un echilibru delicat cu fidelitatea față de identitatea operei originale.

Rosen ne avertizează să evităm extremele doctrinare atunci când abordăm arta trecutului. A-l înțelege pe Shakespeare doar așa cum l-ar înțelege un spectator elisabetan sau bacovian, sau a-i moderniza piesele fără a ține seama de ceea ce aduc ele din epoca sa, deformează opera, făcând-o mai puțin ambiguă și inerent mai puțin interesantă. Pentru ca o operă să rămână vie, ea trebuie să își schimbe caracterul în timp, păstrând în același timp o mărturie validă a stării sale inițiale. Atunci când savanții secolului al XX-lea au transformat imaginea fadă și idealizată a lui Mozart din secolul al XIX-lea în cea a unui expresionist revoluționar modern, ei au restabilit în mod paradoxal reputația pe care acesta o avea printre contemporanii săi din secolul al XVIII-lea. Mozart a redevenit un inovator complex, dificil de interpretat și de înțeles.

Bazându-se pe o varietate de metode critice, Rosen susține că a asculta sau a citi cu intensitate - pentru plăcere - este singura activitate indispensabilă pentru o apreciere deplină. Aceasta ne permite să experimentăm posibilități multiple în literatură și muzică și să evităm să recunoaștem doar elementele revoluționare ale producției artistice. Prin revigorarea sentimentului că operele de artă au merite intrinseci care aduc plăcere, justificăm existența lor continuă.