Critica rațiunii pure

Recenzii ale cititorilor

Recenziile la „Critica rațiunii pure” de Immanuel Kant dezvăluie un amestec de admirație pentru ideile filosofice profunde ale lucrării și frustrare cu privire la stilul său de scriere dens și complex. Mulți recenzenți subliniază necesitatea unei înțelegeri prealabile a conceptelor filosofice pentru a aprecia pe deplin argumentele lui Kant. Deși este considerat un text fundamental în filosofie, cititorii îl consideră adesea dificil și uneori plictisitor de parcurs.

⬤ Perspective filosofice profunde și influente.
⬤ Oferă o înțelegere fundamentală pentru filosofia modernă.
⬤ Traducere și introducere excelente în unele ediții.
⬤ Abordează întrebări metafizice semnificative.
⬤ Recompensează lectura atentă și răbdătoare.

⬤ Stil de scriere dificil și dens, care necesită adesea cunoștințe filosofice prealabile.
⬤ Unele ediții sunt slab formatate, lipsind elemente precum tabla de materii.
⬤ Poate fi plictisitor și confuz, în special pentru începători.
⬤ Nu este potrivită pentru cititorii ocazionali fără cunoștințe de filosofie.

(pe baza a 175 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Critique of Pure Reason

Conținutul cărții:

Kant se bazează pe lucrările filosofilor empiriști precum John Locke și David Hume, precum și ale raționaliștilor precum Gottfried Wilhelm Leibniz și Christian Wolff. El expune idei noi cu privire la natura spațiului și a timpului și încearcă să ofere soluții la scepticismul lui Hume cu privire la cunoașterea umană a relației dintre cauză și efect și la scepticismul lui Ren Descartes cu privire la cunoașterea lumii exterioare. Acest lucru este argumentat prin idealismul transcendental al obiectelor (ca aspect) și al formei lor de aspect. Kant le consideră pe primele "ca simple reprezentări și nu ca lucruri în sine", iar pe cele din urmă ca "doar forme sensibile ale intuiției noastre, dar nu determinări date pentru sine sau condiții ale obiectelor ca lucruri în sine". Acest lucru acordă posibilitatea cunoașterii a priori, deoarece obiectele ca aspect "trebuie să se conformeze cunoașterii noastre... care constă în a stabili ceva despre obiecte înainte ca acestea să ne fie date". Cunoașterea independentă de experiență Kant o numește cunoaștere "a priori", în timp ce cunoașterea obținută prin experiență este denumită "a posteriori".

În opinia lui Kant, intuițiile și conceptele a priori oferă o anumită cunoaștere a priori, care oferă, de asemenea, cadrul pentru cunoașterea a posteriori. Kant credea, de asemenea, că cauzalitatea este un principiu de organizare conceptuală impus naturii, deși natura înțeleasă ca sumă de aparențe care pot fi sintetizate conform conceptelor a priori.

Cu alte cuvinte, spațiul și timpul sunt o formă de percepție, iar cauzalitatea este o formă de cunoaștere. Atât spațiul și timpul, cât și principiile și procesele conceptuale pre-structurează experiența.

Lucrurile așa cum sunt "în sine" - lucrul în sine sau das Ding an sich - nu pot fi cunoscute. Pentru ca ceva să devină obiect al cunoașterii, trebuie să fie experimentat, iar experiența este structurată de minte - atât spațiul, cât și timpul fiind forme ale intuiției (Anschauung în germană.

Pentru Kant, intuiția este procesul de a simți sau actul de a avea o senzație)