De ce a murit Socrate: desființarea miturilor

Recenzii ale cititorilor

Cartea „De ce a murit Socrate” de Robin Waterfield investighează contextele politice, sociale și culturale din jurul procesului și execuției lui Socrate în Atena antică, oferind un portret nuanțat al evenimentelor care au condus la moartea acestuia. În timp ce mulți cititori apreciază profunzimea detaliilor istorice și narațiunea captivantă, unii își exprimă dezamăgirea față de concentrarea limitată asupra lui Socrate însuși.

Cartea este lăudată pentru cercetările sale ample, proza clară și erudiția sofisticată. Cititorii găsesc captivantă explorarea politicii ateniene, a istoriei din jurul lui Socrate și a semnificației unor figuri precum Alcibiades. Mulți apreciază stilul de scriere captivant, care face contextele istorice complexe accesibile și plăcute, și investigația amănunțită a motivelor din spatele execuției lui Socrate.

Mai mulți recenzenți sunt dezamăgiți de accentul pus de carte pe politica ateniană în detrimentul lui Socrate însuși, considerând că se abate prea mult de la subiectul titular. Unii consideră că narațiunea este repetitivă sau lipsită de un accent coerent. Există, de asemenea, comentarii cu privire la faptul că cartea oferă prea multe detalii despre subiecte care nu au legătură directă cu Socrate, ducând la un sentiment de deconectare de la subiectul principal de interes.

(pe baza a 19 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Why Socrates Died: Dispelling the Myths

Conținutul cărții:

Procesul și moartea lui Socrate formează împreună un moment emblematic al civilizației occidentale. În 399 î.e.n., marele filosof a stat în fața unui juriu atenian pentru acuzații grave: impietate și "subminarea tinerilor din oraș". Imaginea pe care o avem - creată de urmașii săi imediați, Platon și Xenofon, și perpetuată în nenumărate opere literare și artistice de atunci - este cea a unui om nobil care își pune buzele pe paharul otrăvitor de cucută, condamnat la moarte într-un acces de nebunie de către o democrație ateniană antică care deja lupta pentru propria viață. Dar o icoană, o imagine, nu este realitate, iar timpul a transformat multe dintre fapte în fabule istorice.

Conștient de aceste mituri, Robin Waterfield a examinat sursele grecești reale și prezintă aici un nou Socrate, în care separă legenda de omul însuși. După cum povestește Waterfield, acuzațiile de impietate și de corupere a tinerilor din Atena erau deja suficiente pentru o condamnare la moarte, dar procurorii l-au acuzat de mai mult. Aceștia au afirmat că Socrate nu era doar un ateu și gurul unei secte ciudate, ci și un elitist care s-a înconjurat de personaje indezirabile din punct de vedere politic și i-a îndrumat pe cei responsabili pentru înfrângerea din Războiul Peloponesiac. Afirmațiile lor nu erau lipsite de substanță, deoarece Platon și Xenofon, printre cei mai apropiați tovarăși ai lui Socrate, îl idolatrizaseră în calitate de studenți, în timp ce Alcibiades, generalul șovin și notoriu egoist, adusese Atena în pragul dezastrului militar. De fapt, după cum arată Waterfield cu perspicacitate printr-o narațiune istorică captivantă, aceste acuzații conțineau o mare parte de adevăr, din perspectiva ateniană.

Procesul a fost, în parte, un răspuns la vremuri tulburi - Atena se confrunta cu un război catastrofal și trecea prin schimbări sociale turbulente - iar însoțitorii lui Socrate erau, din păcate, reprezentanți direcți ai acestor probleme. Cuvintele și acțiunile lor, cernute judicios și plasate într-un context adecvat, nu numai că servesc la portretizarea lui Socrate ca o figură istorică în carne și oase, dar oferă, de asemenea, un obiectiv bun prin care să se exploreze atât procesul, cât și istoria generală a perioadei.

În cele din urmă, studiul acestor evenimente și al principalelor figuri ne permite să înlăturăm în sfârșit fațeta care ne-a împiedicat atât de mult timp să vedem adevăratul Socrate. De ce a murit Socrate este o relatare lămuritoare și autoritară nu numai a uneia dintre perioadele definitorii ale civilizației occidentale, ci și a uneia dintre cele mai definitorii figuri ale sale.