Dezastrul Mon Amour

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui David Thomson „Disaster, Not Apocalypse” (Dezastru, nu Apocalipsă) explorează tema dezastrului descrisă în cinematografie, contrastând-o cu narațiunile apocaliptice predominante în literatura contemporană. Cartea include reflecții personale și referințe istorice, alături de o discuție despre diverse filme dezastruoase din trecut. În ciuda faptului că unii cititori au găsit-o mai puțin captivantă, mulți apreciază proza pătrunzătoare a lui Thomson și înțelegerea profundă a interacțiunii cinematografiei cu temerile și calamitățile umane.

David Thomson este lăudat pentru scriitura sa incisivă și pentru măiestria sa în critica cinematografică. Cartea oferă o perspectivă unică asupra filmelor de dezastre și a psihologiei umane, îmbinând anecdotele personale cu referințele istorice. Este realizată cu o proză impecabilă și, chiar dacă este o lucrare mai scurtă, este considerată o lectură valoroasă, cu elemente de umor și înțelepciune.

Unii cititori au găsit cartea mai puțin interesantă, simțind că s-ar putea să nu placă tuturor. Este remarcată ca fiind o lucrare mai mică în comparație cu cărțile anterioare mai cuprinzătoare ale lui Thomson, ceea ce ar putea duce la așteptări de explorare mai completă. Câțiva cititori ar putea să nu se conecteze cu accentul pus pe dezastrele moderne și contextul pandemiei de covid-19.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Disaster Mon Amour

Conținutul cărții:

O scufundare profundă - și întunecat de comică - în natura dezastrelor și în felul în care acestea modelează modul în care ne percepem pe noi înșine în lume

După cum știe oricine lucrează în domeniul știrilor, audiențele se umflă la amploarea dezastrelor; oamenii au fost dintotdeauna atrași de zvonurile despre propria noastră dispariție. În această carte de un comic întunecat, cunoscutul istoric de film David Thomson examinează dezastre emblematice, atât reale, cât și fictive, expunând derapajul dintre ceea ce se întâmplă și ceea ce observăm. Demonstrând modul în care dezastrele devin încă o marfă pentru consumul nostru, Thomson arată cum cultura digitală ne satisface dorința de a fi martori ai haosului, fără a suferi însă niciunul dintre efectele sale ulterioare.

Prin intermediul filmelor clasice, precum San Andreas, al răspunsurilor martorilor oculari la dezastre reale, precum dezastrul minier de la Aberfan și pandemia de coronavirus, și al reprezentărilor mediatice ale dezastrelor de-a lungul istoriei, Thomson trage cortina pentru a dezvălui de ce ne place să asistăm la dezastre - dar numai dacă li se întâmplă și altora.