Dialectica lui Hegel și critica sa

Recenzii ale cititorilor

Cartea disecă dialectica lui Hegel și critică baza sa în critica imanentă, sugerând că aceasta conduce la un defect fatal în teoria lui Hegel. Interpretarea lui Rosen este că idealismul absolut al lui Hegel conține un element fundamental irațional. Deși recunoaște rigoarea și originalitatea lui Hegel, el concluzionează în cele din urmă că Hegel greșește în demersurile sale filosofice. Autorul contrastează acest lucru cu interpretările altor cercetători precum Adorno și Pinkard, care oferă perspective mai puțin mistice.

Rosen oferă o critică riguroasă a dialecticii lui Hegel și prezintă o analiză detaliată a virtuților filosofice ale lui Hegel, precum originalitatea și rigoarea. Cartea oferă perspective asupra modului în care teoriile lui Hegel au fost interpretate sau modificate de alți filosofi, îmbogățind discuția în jurul contribuțiilor lui Hegel la filosofie.

Unii cititori pot găsi argumentele lui Rosen complexe și greu de urmărit, în special în ceea ce privește critica imanentă și negația determinată. În plus, cei care preferă interpretări mai optimiste sau mai puțin mistice ale lui Hegel s-ar putea să nu rezoneze cu concluziile lui Rosen.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Hegel's Dialectic and Its Criticism

Conținutul cărții:

Filosofia lui Hegel a fost adesea comparată cu un cerc de cercuri: o spirală ascendentă pentru admiratorii săi, dar un vortex pentru criticii săi. Metafora reflectă pretenția lui Hegel de a oferi o concepție a rațiunii filosofice atât de cuprinzătoare încât să le includă pe toate celelalte ca forme parțiale ale sale.

Este o pretenție cu care scriitorul despre Hegel se confruntă cu dificultăți specifice. Critica, s-ar părea, poate fi întotdeauna depășită; critica sistemului poate fi transformată în critică în interiorul sistemului. Michael Rosen discută problemele filosofice implicate în interpretarea istorică înainte de a prezenta o soluție nouă și provocatoare la problema deschiderii lui Hegel față de critică.

Contrar opiniei generale, filozofia lui Hegel nu se bazează, susține el, pe o concepție universală și fără presupoziții a raționalității. Mai degrabă, originalitatea lui Hegel constă în întemeierea sistemului său pe o concepție particulară, declarată mistică, a experienței filosofice.

Această experiență - pe care Hegel o numește „gândire pură” - este fundamentală. Gândirea pură face inteligibil raționamentul speculativ și, prin urmare, stă la baza pretenției de raționalitate a întregului sistem. Concluzia Dr.

Rosen este că toate încercările de reabilitare a lui Hegel se bazează pe o înțelegere greșită. Atunci când sunt readuse în carcasa lor speculativ-mistică, nucleul irațional al conceptelor lui Hegel devine evident.