Titlul original:
The Right to Higher Education: A Political Theory
Conținutul cărții:
Mulți presupun că dreptul unei persoane la educație se încheie odată cu liceul și că învățământul superior este un lux în plus. Conversația despre educație se schimbă în mod palpabil odată ce ne concentrăm asupra învățământului superior, mai degrabă decât asupra educației pe care, în mod obișnuit, o considerăm datorată cetățenilor atunci când sunt copii și adolescenți. Se vorbește mai mult despre concurența pentru locurile la universitate, teste standardizate și admitere în elită. Se analizează diferențele dintre beneficiile educației pentru individ și povara sprijinului financiar public pentru o astfel de educație. Trecerea de la furnizarea de educație pentru copii la furnizarea de educație pentru adulți marchează o transformare tulburătoare în această conversație publică: de la una despre modul în care poate îmbunătăți viața tuturor indivizilor, la una preocupată de echitate, concurență, merit, responsabilitate personală și împărțirea beneficiilor și sarcinilor. Problemele legate de statut, stratificare și selectivitate captează la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, atenția noastră.
Atenție decât la întrebarea ce ar trebui să urmărească instituțiile de învățământ superior. Dar de ce ar trebui să fie atât de diferit, când nu este mai puțin esențial? Obținerea unei diplome de învățământ superior poate schimba cursul vieții unei persoane, oferindu-i oportunități vaste pe care nu le-ar putea accesa altfel - de fapt, pentru mulți, este o condiție prealabilă pentru a-și îndeplini obiectivele personale și profesionale sau chiar pentru a-și putea câștiga existența. Cu toate acestea, este aproape întotdeauna privit ca un privilegiu, nu ca un drept - și un privilegiu pentru care mulți petrec ani sau chiar decenii plătind după ce și-au încheiat studiile. Sistemele noastre de învățământ superior sunt construite pe prezumția că toate acestea sunt așa cum ar trebui să fie: că urmarea învățământului superior este o alegere pe care unii oameni o fac, dar nu ceva la care toți avem dreptul.
Christopher Martin răstoarnă acest punct de vedere susținând că învățământul superior este, de fapt, un drept necondiționat și absolut al tuturor cetățenilor într-o societate liberă și deschisă. După cum susține el, o privire mai atentă asupra valorii educației într-o societate liberă și deschisă arată că multe dintre provocările pe care le vedem în învățământul superior în prezent pot fi atribuite eșecului de a recunoaște învățământul superior ca un drept individual. Folosind concepte și idei din filozofia politică liberală, Martin arată că accesul la bunurile educaționale joacă un rol-cheie în sprijinirea cetățenilor în realizarea obiectivelor lor autodeterminate. Învățământul superior ar trebui să fie înțeles ca o instituție socială de bază responsabilă de asigurarea accesului tuturor cetățenilor la aceste bunuri.
Corecția necesară, susține Martin, este simplă: trebuie să încetăm să alocăm învățământul superior unora și să îl alocăm tuturor celor care aleg să îl urmeze. Pregătirea și dorința de a învăța ar trebui să fie singura calificare. Învățământul superior ar trebui să ofere oportunități de care să beneficieze cetățenii cu diferite interese și obiective în viață. Scopul său moral fundamental ar trebui să fie acela de a ajuta cetățenii din toate mediile să trăiască mai bine și mai liber.
