Elogiul profanității

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează complexitatea blasfemiei, inclusiv evoluția sa istorică, distincția dintre blasfemie și obscenitate și elementele care fac ca înjurăturile să fie eficiente. În timp ce unii o consideră bine documentată și pătrunzătoare, alții o critică pentru că este prea academică sau părtinitoare din punct de vedere cultural.

Bine documentată, oferă o perspectivă profundă asupra istoriei și funcției blasfemiei, explică diferența dintre blasfemie și obscenitate, contestă presupunerile cu privire la înjurături.

Percepută ca fiind greu de citit, prea academică, fără umor, puternic axată pe referințe din SUA, care ar putea să nu aibă rezonanță pentru toți cititorii.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

In Praise of Profanity

Conținutul cărții:

Atunci când președintele Obama a semnat legea privind asistența medicală la prețuri accesibile în 2009, vicepreședintele a fost auzit spunând cu entuziasm: "Este o mare afacere! " Un oraș din Massachusetts percepe amenzi de 20 de dolari pentru înjurăturile în public. Nimic nu este mai paradoxal decât atitudinea noastră față de înjurături și de "limbajul urât". Cum putem judeca blasfemia atât de aspru în principiu, dar să o folosim atât de frecvent în practică? Deși înjurăturile sunt mai acceptabile astăzi decât oricând, ele sunt încă etichetate ca fiind nepoliticoase sau, în cel mai bun caz, tolerabile doar în anumite circumstanțe. Mulți susțin că înjurăturile semnalează o lipsă de caracter sau o educație deficitară și trebuie evitate cu orice preț. Cu toate acestea, mulți dintre noi nu sunt preocupați de pericolele blasfemiei.

Cuvintele urâte sunt folosite în mod obișnuit în muzica mainstream, în filmele premiate cu Oscar, în cărți și în ziare. Și, desigur, oamenii obișnuiți le folosesc în conversații în fiecare zi.

În In Praise of Profanity, Michael Adams oferă o apărare provocatoare și neapologetică a profanității, susținând că am simplificat prea mult profanitatea etichetând-o drept tabu. Profanitatea este valoroasă, chiar esențială, atât ca mijloc de comunicare, cât și ca element de stil. Oricât de mult am deplânge-o în anumite contexte, ar trebui să o celebrăm în altele. Adams împletește cu abilitate analize lingvistice și psihologice ale motivelor pentru care înjurăm - pentru eliberare emoțională, ca modalitate de a promova solidaritatea de grup sau pentru a crea relații intime - cu exemple pline de culoare de blasfemie în literatură, televiziune, film și muzică, precum The Sopranos, How Late It Was, How Late de James Kelman sau cântecele lui Nellie McKay. Această carte lejeră, lipsită de jargon, îi va provoca pe cititori să reconsidere modul în care gândesc despre înjurături.