Fals și contrafacere: Utilizarea înșelăciunii literare în polemica creștină timpurie

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o examinare academică a falsificării în literatura creștină timpurie, în special în ceea ce privește textele atribuite apostolilor care nu au fost scrise de aceștia. Cartea prezintă o analiză detaliată destinată unui public academic, rămânând în același timp destul de accesibilă nespecialiștilor informați. Unii cititori o găsesc densă și provocatoare, mai ales în comparație cu lucrările mai populare ale lui Ehrman.

⬤ Bine documentată și provocatoare
⬤ abordează în profunzime subiectul falsificării în literatura creștină timpurie
⬤ note de subsol și bibliografie detaliate
⬤ oferă perspective valoroase asupra naturii paternității și a textelor creștine timpurii
⬤ potrivită ca referință pentru cercetători
⬤ autorul prezintă argumente clare și convingătoare.

⬤ Nu este potrivită pentru cititorii ocazionali
⬤ considerată densă și dificil de citit fără cunoștințe prealabile despre subiect
⬤ unii cititori o pot găsi plictisitoare sau prea tehnică
⬤ complexitatea poate fi o provocare pentru cititorii nefamiliarizați cu textele antice sau cu terminologia academică
⬤ dependența de notele de subsol pentru traduceri îi poate frustra pe cei care nu cunosc limbile originale.

(pe baza a 31 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Forgery and Counterforgery: The Use of Literary Deceit in Early Christian Polemics

Conținutul cărții:

Fără îndoială, cea mai distinctivă trăsătură a literaturii creștine timpurii, scrie Bart Ehrman, este gradul în care aceasta a fost falsificată. Omiliile și Recunoștințele lui Clement; scrisorile lui Pavel către și de la Seneca; Evangheliile lui Petru, Toma și Filip; corespondența lui Iisus cu Abgar, scrisorile lui Petru și Pavel din Noul Testament - toate sunt falsuri. Pentru a cita doar câteva exemple.

Fals și contrafacere este primul studiu cuprinzător al pseudepigrafelor creștine timpurii realizat vreodată în limba engleză. În el, Ehrman susține că criticii antici - păgâni, evrei și creștini - înțelegeau falsele revendicări ale autorilor ca fiind o formă de înșelătorie literară și, prin urmare, falsuri. Ehrman ia în considerare amploarea fenomenului, intențiile și motivațiile falsificatorilor greci, romani și evrei din antichitate, precum și reacțiile față de munca lor odată detectată. De asemenea, el evaluează criteriile aplicate de criticii antici pentru a demasca falsurile și tehnicile folosite de falsificatori pentru a evita detectarea. Având ca fundal practicile mai largi ale lumii antice, Ehrman se concentrează apoi asupra polemicilor creștine timpurii, diverși autori creștini falsificând documente pentru a conferi ideilor lor o aparență de autoritate în luptele literare purtate cu păgânii, evreii și, cel mai important, unii cu alții în disputele interne privind doctrina și practica. În unele cazuri, un falsificator și-a îndreptat lucrarea împotriva opiniilor găsite într-un alt fals, creând astfel un contrafals. Evaluarea lui Ehrman a falsurilor polemice începe cu cele din Noul Testament (aproape jumătate din cărțile căruia prezintă o afirmație falsă privind autorul) până la epistolele Pseudo-Ignațiene și Constituțiile Apostolice de la sfârșitul secolului al IV-lea.

Punând în lumină o caracteristică importantă, dar ignorată a lumii creștine timpurii, Fals și contrafacere explorează posibilele motivații ale înșelătorilor care au produs aceste scrieri, situând practica lor în cadrul discursurilor creștine antice despre minciună și înșelăciune.