Finis-terre

Conținutul cărții:

Cuvintele din acest caiet se succed într-un ritm susținut, ca și cum fiecare cuvânt așezat în fiecare vers pe drumul către o totalitate (poemul) ar constitui un act sacru, aproape un act complet în care a spune înseamnă a face, a face înseamnă a freca ignoranța maximă, știu că ne tulbură, tulbură totul într-o continuă rătăcire între speranță și disperare: o eternă întrerupere. Aici suntem „în fața ultimei lumini care funcționează aceasta, nu întunericul”; aici și nicăieri altundeva, aici este singurul adverb care îl interesează pe Pollard, un punct de sprijin, un refugiu.

„Chiar aici... mintea imbolnăvită... sfârșitul lumii (Finis-terre) pentru noi toți”.

Pentru noi toți. Noi.

Și astfel, mișcarea care fixează, susține, riscă o formă de cunoaștere, oricât de minimă ar fi ea, se încheie într-un sotto voce abia imperceptibil pentru adevărat, în care Pollard ne cheamă ca ultimă instanță la un aici, mereu aici, unde „Doar muza poate călca pe stânci” așa cum Atalanta sau zeița Minerva ar călca pe ele. --JOS KOZER, Premiul Ibero-American de Poezie Pablo Neruda 2013.